Micul inchizitor
„Iubiți oamenii?” La întrebarea domnului Gâdea, însoțită de ridicarea sprâncenelor peste rama ochelarilor, am tresărit. Mai greu decât să răspunzi la întrebarea asta e să-ți treacă prin minte s-o pui. A urmat un filmuleț care condensa umanismul Antenei 3, sfârșind apoteotic cu un număr din Cartea recordurilor: tricolorul de 80 000 de metri pătrați, dovada ultimă de patriotism, o replică la Marele Zid Chinezesc, la femeia de 380 de kilograme, care nu se poate mișca din pat, și la bărbatul care a băut 23,5 litri de bere în 26 de minute. Așa s-a încheiat tele-linșajul la care a fost supus Dacian Cioloș, pedepsit pentru blasfemia de a spune că Antena 3 minte.
Există două argumente care arată zdrobitor că e imposibil ca A3 să mintă. Primul este de ordin mistic – și am scris despre el într-un text mai vechi. A3 este altceva (nu zic mai mult, nu zic mai puțin) decât un post de televiziune: e o biserică unde se aude limpede și răspicat cuvântul Domnului (Voiculescu) răstignit (condamnat la închisoare) de oamenii Satanei (judecătorii) și așteptând Învierea (eliberarea prin îmbogățirea culturii române cu opere științifice nepieritoare). Nu poți să nu recunoști forța de persuasiune a tele-predicatorilor, personaje angelic-inchizitoriale care își joacă rolul cu autentic talent, exersat seara de seară și premiat cu un rating, se pare, impresionant. Ei spun adevărul – e o axiomă teologică.
Al doilea argument pentru care Antena 3 nu minte e de ordin popular, iar de acesta s-a slujit în linșaj domnul Gâdea. În spatele bisericii se află enoriașii, poporul A3, un popor numeros care, prin apartenența la biserică, îi întărește cuvântul, garantează pentru el. „Sunt oameni onești cetățenii României” – o altă replică a domnului Gâdea care m-a făcut să tresar. Cine poate nega afirmația asta? Sigur, dacă l-ai citit pe Caragiale sau dacă ai citit Un dușman al poporului de Ibsen, lucrurile se complică și se nuanțează, dar mistica A3 n-are nevoie de complicații și nuanțări, apoi sunt cărți pe care biserica le poate pune la index, și nu văd de ce ereticii ar fi tratați cu clemență. Linșajul a fost magistral executat în numele poporului A3.
Nici un om cu mintea întreagă nu poate blama poporul A3. Se află în rândurile lui oameni cinstiți și bine intenționați, sunt convins de asta. Nu e grav să te înduioșeze sau înflăcăreze un tricolor de 80 000 de metri pătrați, grav e să te folosești de asemenea înduioșări și înflăcărări. Se află acolo și oameni care n-au găsit altă soluție de a ieși din disperare – și au acceptat tratamentul oferit cu dărnicie de biserica A3. De blamat nu sunt enoriașii, ci mizeria generală în care trăiesc, înapoierea noastră colectivă speculată de mistica A3. Asta a spus, în fond, Dacian Cioloș, dar sub bombardamentul inchizitorial era imposibil să-i mai distingi cuvintele.