Sari direct la conținut

MIE se cearta cu Basescu pe mulsul vacii

EurActiv.ro

„Traian Basescu va putea mulge vaca si dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana” arata un comunicat, pe cat de oficial, pe atat de socant, al MIE.

Si Basescu, si Ministerul Integrarii Europene par foarte preocupati acum, in ajunul alegerilor si cand ar fi trebuit sa avem incheiate negocierile de aderare, de soarta taranului roman si de mulsul vacii.

Ministerul Integrarii Europene a transmis un comunicat in care raspunde, in nereusit stil Basescu, liderului Aliantei D.A.

„Recent, candidatul Aliantei PNL-PD la Presedintia Romaniei, dl. Basescu, afirma ca taranul roman de la 1 ianuarie 2007, nu mai are voie sa puna mana pe tata vacii. In legatura cu aceste declaratii, Ministrul Delegat, Negociator Sef cu UE, precizeaza: „Traian Basescu va putea mulge vaca si dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana””

Comunicatul MIE, integral:

Traian Basescu va putea mulge vaca si dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana

„Afirmatiile candidatului Aliantei PNL-PD la Presedintia Romaniei, Traian Basescu, sunt hilare, in conditiile in care nici autoritatile romane, nici cele comunitare nu vor impiedica vreodata fermierii romani sa isi creasca animalele cum cred ei de cuviinta.

Fermierii romani pot folosi, chiar si de la 1 ianuarie 2007, orice metode doresc pentru operatiunile de muls, atata timp cat produsul pe care il livreaza la unitatile de procesare respecta normele comunitare de calitate (germeni si celule somatice).

Din momentul aderarii, unitatile de procesare vor solicita producatorilor lapte de calitate, dar nimeni nu va impune o operatiune standard de mulgere. Laptele pentru livrari va putea fi in continuare muls manual, in conditii igienice.

In cazul in care fermierii nu vor putea face acest lucru pe cont propriu, nu va fi nicidecum necesara „introducerea de masini electrice de muls in toate gospodariile taranesti”, asa cum gresit sugereaza Traian Basescu.

Lucrurile se pot rezolva si altfel, de exemplu prin organizarea unor structuri asociative care sa permita atat desfasurarea operatiunilor de muls in conditii igienice in centre specializate, cat si minimizarea costurilor.

Trebuie, de asemenea, mentionat faptul ca, in cadrul negocierilor la Capitolul 7 – Agricultura, Romania a obtinut o perioada de tranzitie de trei ani, pana la 31.12.2009, pentru modernizarea si retehnologizarea unitatilor de procesare a laptelui, precum si pentru organizarea centrelor de colectare si a celor de standardizare lapte.

In ceea ce priveste laptele pentru vanzari directe, pe piata locala, acesta este reglementat de prevederi nationale si nu comunitare.

Prin declaratiile sale, candidatul la presedintia Romaniei din partea Aliantei PNL – PD dovedeste inca o data, fie o documentare lacunara despre negocierile de aderare la Uniunea Europeana, fie dorinta de dezinformare a opiniei publice in vederea atragerii de voturi in campania electorala”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro