Proba de la BAC amânată din cauza codului roșu de caniculă a fost pusă tot într-o zi cu cod roșu. Cum explică Ministerul Educațției
A doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026, proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie – programată inițial marți, va avea loc miercuri, 1 iulie, fiind amânată din cauza caniculei. Avertizarea cod roșu de caniculă este în vigoare și miercuri, până la ora 10.00. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30, iar examenul începe la ora 9.00 și se termină la ora 12.00.
Întrebați de HotNews despre faptul că este cod roșu și miercuri dimineață, reprezentanții Ministerului Educației au răspuns că schimbarea este una punctuală, pentru a nu fi modificat restul calendarului examenului:
„Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie”.
După proba obligatorie a examenului de BAC, care acum se va ține pe 1 iulie, urmează proba la alegere – joi, 2 iulie şi cea de Limba şi Literatura maternă – vineri, 3 iulie, rezultatele fiind aşteptate în 7 iulie.
Ministerul Educației a transmis, atât în comunicatul oficial, cât și pentru HotNews, că decizia de reprogramare a avut în vedere, în primul rând, protejarea elevilor:
„S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat”.
Cod roșu de caniculă. Fără aer condiționat în săli de clasă unde elevii dau examenul de BAC 2026
Aproape toată țara se află astăzi, de la ora 10.00, și până 1 iulie, la ora 10.00, sub alertă cod roșu de temperaturi extrem de ridicate, care în unele zone depășesc 40 de grade. Doar șase județe, între care și zona litoralului, se află sub cod portocaliu de caniculă până pe 1 iulie, ora 10.00.
După expirarea avertizării, temperaturile vor începe să scadă, iar în multe zone sunt prognozate ploi și furtuni, potrivit ANM.
Decizia de reprogramare a probei obligatorii la BAC 2026 venit la aproximativ o oră după ce s-a încheiat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026, cea la Limba și literatura română, care s-a desfășurat, luni, în condiții de căldură extremă. Cel mai fierbinte a fost la București: temperatura resimțită a urcat la prânz la 44 grade Celsius, fiind cea mai ridicată valoarea din țară.
Înainte de începerea probelor scrise, Ministerul Educației le-a cerut inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă pentru elevi și profesori, să utilizeze cu prioritate sălile dotate cu aer condiționat și, acolo unde acestea nu există, să folosească ventilatoare sau aparate mobile de climatizare.
Potrivit Edupedu, care citează date publicate de Radio Timișoara și Știri de Sibiu, multe săli de examen nu sunt însă dotate cu aer condiționat. În județul Timiș, de exemplu, doar 57 dintre cele 247 de săli de examen au aer condiționat, ceea ce înseamnă că aproximativ 77% dintre săli nu beneficiază de climatizare. Și în județul Sibiu situația este similară.
Calendarul probelor scrise la Bacalaureat 2026
- 29 iunie – Limba și literatura română – proba E.a);
- 1 iulie– Proba obligatorie a profilului – proba E.c); (n.r. după modificarea anunțată de Ministerul Educației – din cauza caniculei)
- 2 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d);
- 3 iulie – Limba și literatura maternă – proba E.b).
- 7 iulie – afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor (între orele 14:00 și 18:00);
- 8-9 iulie – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor;
- 9-10 iulie – soluționarea contestațiilor;
- 13 iulie – afișarea rezultatelor finale.