Sari direct la conținut

Miercuri – proba scrisă a examenului de definitivat în învăţământ

HotNews.ro
Examen de definitivat, Foto: Agerpres
Examen de definitivat, Foto: Agerpres

Peste 6.700 de candidaţi sunt aşteptaţi miercuri la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ din acest an, care se va desfăşura, începând cu ora 10,00, în 42 de centre, notează Agerpres. Candidaţii vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 8,00 şi, cel mai târziu, la ora 8,45, în baza unui act de identitate/paşaport valabil. În fiecare sală de examen vor fi maximum 10 candidaţi. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit doar în cazul candidaţilor cu cerinţe speciale care au solicitat acest lucru.

Dintre cei 7.105 candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar la 95 de discipline de examen, au fost admişi la proba scrisă 6.776, care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi media aritmetică a notelor obţinute la inspecţia la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective, precizează Ministerul Educaţiei.

Potrivit MEC, având în vedere contextul pandemic COVID-19 care a impus o serie de restricţii, inclusiv suspendarea cursurilor în şcoli, începând cu data de 11 martie, candidaţii au fost admişi la proba scrisă cu condiţia susţinerii unei singure inspecţii la clasă.

„De asemenea, candidaţii au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obţinut la ultima inspecţie la clasă, susţinută în calitate de cadru didactic calificat. Au beneficiat de această măsură specială 803 candidaţi din totalul de 1.132 de candidaţi care nu aveau nicio inspecţie susţinută până la data de 11 martie. Portofoliul profesional a putut fi transmis şi online la inspectoratul şcolar spre evaluare”, arată sursa citată.

La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar în limba română (1.748 de candidaţi), învăţământ primar în limba română (1.059), educaţie fizică şi sport (837), limba şi literatura engleză (369) şi limba şi literatura română (313).

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, precum şi baremele de evaluare sunt asigurate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi vor fi afişate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro şi la avizierele centrelor de examen.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 29 iulie în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro.

Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afişarea rezultatelor, şi pe 30 iulie, până la ora 12,00.

Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro în data de 4 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Potrivit MEC, cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice, precizează sursa citată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro