Sari direct la conținut

Mihail Hodorkovski ataca dur, din inchisoare, tandemocratia rusa reprezentata de duoul Medvedev-Putin

HotNews.ro

Intr-un amestec de umor acid si de ton academic, fostul magnat rus al petrolului Mihail Hodorkovski a lansat joi o ofensiva mediatica impotriva tandemului presedintelui Dmitri Medvedev si a premierului Vladimir Putin, in preajma aniversarii a sase ani de la inchiderea sa, anunta AFP.

Primele reprosuri il vizeaza pe presedinte, autor, in septembrie, al unui apel la modernizarea Rusiei, tara „inapoiata si corupta”, cu o economie „primitiva”.

Medvedev, inchizitorul bun in tandemocratia rusa

„Seful statului nu face altceva decat sa joace rolul clasic al ‘inchizitorului bun’ in spectacolul ‘tandemocratiei ruse”, scrie fostul patron de la Iukos, intr-un editorial publicat de cotidianul economic Vedomosti.

Hodorkovski ironizeaza si Justitia, „intelegatoare in privinta problemelor statului”, asa cum o doreste Medvedev: „Se pare, totusi, ca teoria juridica moderna stipuleaza ca tribunalul trebuie sa functioneze in functie de lege, si nu de stat”.

Un argument drag celui care a fost cel mai bogat om al Rusiei, condamnat in 2005 la opt ani de inchisoare pentru escrocherie si care este acuzat, din 3 martie, intr-un nou proces pe care il carcterizeaza, la fel ca si pe primul, drept o farsa judiciara a puterii.

Institutii democratice si societate civila vs. verticala puterii

Hodorkovski ii explica apoi lui Medvedev ca modernizarea nu poate fi realizata prin „birocratie corupta si capitalismul parazitilor”, ci prin incurajarea „Generatiei M” a antreprenorilor, a inovatorilor, intelectualilor si oamenilor de stiinta (M provenind de la modern).

Presedintele Rusiei ar trebui sa incurajeze „institutiile democratice si societatea civila”, si nu „verticala puterii” atat de draga lui Putin, care presupune ca statul controleaza si decide totul.

„Este presedintele capabil sa sustina astfel de evolutii? (…) Atata timp cat nu exista un raspuns la aceasta intrebare, este imposibil sa vorbim la modul serios despre modernizare”, crede cel mai celebru detinut al Rusiei.

Mihail Hodorkovski, in varsta de 46 de ani, a incercat sa raspunda si intrebarilor adresate de cititorii cotidianului online gazeta.ru.

Aici, el povesteste despre detentia sa, despre „tristetea” care il cuprinde cand isi vede copiii la vorbitor si despre speranta „impotriva tuturor” de a fi liber intr-o zi.

‘Putin nu doreste raul Rusiei’

„Sunt sigur ca sistemul politic autoritarist in Rusia secolului XXI nu va rezista, pentru ca, in caz contrar, acest lucru ar fi fatal pentru tara”, crede el.

„Banuiesc ca Putin nu doreste raul tarii, ca pune in practica modelul pe care il intelege, pe care il crede cel mai bun. Din pacate, greseste”, continua Hodorkovski.

Detinutul crede ca Rusia trebuie sa se modernizeze inainte de 2015, an dupa care, spune el, intarzierea va fi imposibil de recuperat.

„Rusia va deveni o tara democratica atunci si doar atunci cand cel putin 70% dintre cetatenii nostri se vor implica in politica in mod constient si constant”, declara fostul magnat.

Celor care vad in el un erou, Hodorkovski le raspunde: „Eroii nationali ai Rusiei sunt, aceasta este regula, morti. Iar eu am chef inca sa traiesc. Dar, cateodata, este adevarat, imi spun: pentru ce nu as deveni un erou?”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro