Mii de păsări au fost găsite moarte lângă un lac indian
Aproximativ 2.400 de păsări au fost găsite moarte în India lângă lacul sărat Sambhar, aflat la 80 km sud-vest de orașul Jaipur. Animalele au fost descoperite de localnici duminică și se pare că printre păsările moarte sunt și 20 de specii migratoare, care se întorc an de an pe țărmul lacului indian, scrie CNN.
Autoritățile care investighează cazul nu au stabilit încă motivul care a dus la moartea păsărilor. Potrivit lui Ashutosh Arora, un înalt funcționar din cadrul Departamentului Zootehnic al Statului, o posibilă explicație ar fi concentrarea salină și alcalină ridicată din apă.
Potrivit lui Arun Prasad, oficialul care se ocupă de conservarea pădurilor din India, decesele nu au survenit în urma bolilor. În opinia sa condițiile meteorologice neprielnice sau contaminarea apei ar fi două dintre cauzele care ar fi putut duce la moartea păsărilor.