Mike Pompeo, vizită la Londra pe fondul tensiunilor privind Huawei
- Redactia Hotnews
Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, va efectua o vizită la Londra pentru a încerca să aplaneze divergențele cu aliatul istoric al Statelor Unite, în frunte cu cele legate de Huawei, înainte de a se angaja în formarea unei noi uniuni comerciale, anunță La Libre Belgique, potrivit Rador.
Chiar dacă e însoțit de bariere, acordul Regatului Unit pentru o participare a grupului telecom chinez Huawei la rețeaua sa 5G sfidează avertismentele repetate ale Washingtonului. El lungește lista subiectelor care deranjează și care trebuie abordate în prima etapă a turneului secretarului de stat american în Europa și în Asia, turneu care îl va duce și la Kiev, în plin proces al lui Donald Trump în cazul ucrainean.
La Londra, dl Pompeo trebuie să „reafirme relația specială” americano-britanică și să „discute despre modul de a lărgi și aprofunda legăturile comerciale” după ieșirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, potrivit departamentului de stat american.
El se va întâlni miercuri seară cu omologul său britanic Dominic Raab, apoi cu prim-ministrul Boris Johnson, a doua zi la Downing Street, a precizat guvernul britanic. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, susține cu ardoare Brexit, pus în practică de șeful guvernului conservator, și i-a promis un acord comercial bilateral „uriaș” și „minunat”.
Dar negocierile se anunță dure: în ciuda apropierii afișate de cei doi lideri, discuțiile riscă să fie tulburate de o serie de disensiuni. În ajunul vizitei lui Mike Pompeo, Londra și-a dat acordul pentru participarea limitată a gigantului chinez din domeniul telecom la rețeaua 5G în Regatul Unit, nesocotind presiunile Washingtonului, care invocă apropierea companiei de guvernul chinez și riscuri de spionaj.
Britanicii nu au autorizat participarea Huawei decât în infrastructuri ne-strategice ca antenele releu. Grupul nu va putea participa la „inima” rețelei, în special la serverele prin care tranzitează datele utilizatorilor, nici să fie prezent în zone geografic sensibile ca bazele militare.
În fața deputaților, Dominic Raab a dat asigurări că această decizie apără capacitatea țării de a „împărtăși informații foarte sensibile prin intermediul unor rețele foarte bine securizate”.
Nesatisfăcător pentru Statele Unite, care se declară „dezamăgite”.
„Americanii au amenințat cu consecințe în cooperarea în materie de informații”, dacă Londra lucrează cu Huawei, a arătat pentru AFP Ian Bond, de la centrul de reflecție Centre for European Reform. „Britanicii nu au luat aceste amenințări foarte în serios și vom ști acum dacă ar fi trebuit să le ia mai în serios sau nu”.
Acest dosar sensibil se adaugă la alte mere ale discordiei între cei doi aliați, a căror „relație specială” a fost pusă la grea încercare sub administrația Trump: există proiectul britanic de taxare a giganților din digital, dar și divergențele asupra dosarului nuclear iranian, precum și refuzul Statelor Unite de a extrăda o soție de diplomat american implicată într-un accident rutier mortal în Anglia.