Ministerul Educației renunță la ordinul dat peste noapte, prin care plănuia să schimbe admiterea la liceu
Ministerul Educației renunță la ordinul prin care calendarul admiterii la liceu ar fi fost modificat cu câteva zile înainte ca probele vocaționale și de aptitudini să înceapă. Potrivit unui comunicat de presă remis HotNews, înscrierile sunt programate pentru zilele de 13 și 14 mai, iar desfășurarea probelor pentru perioada 15 – 17 mai 2019, la fel ca până acum. Sindicatele au făcut presiuni puternice pentru abrogarea acestui ordin apărut peste noapte, fără nicio consultare.
Ce spune comunicatul oficial:
- Ministerul Educației Naționale informează actorii principali ai sistemului de învățământ că este și rămâne în vigoare, în continuare, calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2019 – 2020, prevăzut în Anexa nr. 1 a ordinului nr. 4.829/2018 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat.
- Pentru probele de verificare a aptitudinilor și a cunoștințelor de limbă modernă și maternă, înscrierile sunt programate pentru zilele de 13 și 14 mai, iar desfășurarea probelor pentru perioada 15 – 17 mai 2019.
- Totodată, mișcarea personalului didactic se realizează, de asemenea, după calendarul deja aflat în vigoare, conform ordinului nr. 5.460/2018, modificat prin ordinul 3.886/11.04.2019.
Întrebată de Hotnews dacă retrage calendarul modificat, Ecaterina Andronescu a spus că: ”N-am ce sa retrag pentru ca ordinul acela nu a devenit oficial”.
Remintim că, luni, ministrul Educației a emis ordinul 3995 care arată că schimbă calendarul admiterii în învățământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfășurare.
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!