Ministerul Mediului vrea raportarea animalelor cu comportament deviant si interzicerea vanatorii la nada
Ministerul Mediului si Padurilor va introduce noi clauze in contractul cadru cu gestionarii fondurilor de vanatoare, printre care obligativitatea sesizarii autoritatilor privind animalele cu comportament deviant si interzicerea vanatorii la nada, pentru gestionarea mai eficienta a populatiei de ursi, scrie Mediafax.
Secretarul de stat din Ministerul Mediului si Padurilor Mugur Cozmanciuc a avut, marti, o intrevedere cu gestionarii fondurilor de vanatoare, pentru a discuta modificarea contractului cadru, in vederea gestionarii eficiente a populatiei de ursi, se arata intr-un comunicat al Ministerului Mediului si Padurilor (MMP).
In urma intalnirii cu gestionarii, s-a convenit modificarea contractului cadru prin introducerea de clauze, cu riscul rezilierii daca acestea nu sunt respectate.
Printre aceste clauze se numara: interzicerea distribuirii de hrana sub forma de deseuri de origine animala sau dulciuri, interzicerea distribuirii de hrana de orice natura la mai putin de doi kilometri de cea mai apropiata localitate sau la mai putin de 200 de metri de observatoare si interzicerea vanatorii la nada, respectiv a administrarii de hrana pentru ademenirea vanatului.
„In urma discutiilor avute cu gestionarii fondurilor de vanatoare am stabilit sa introducem mai multe obligatii pentru acestia din urma. Astfel, am introdus recoltarea cu prioritate a exemplarelor care produc pagube, asigurarea intregului sprijin pentru cetatenii care solicita acest lucru, obligativitatea sesizarii imediate a administratorului si a autoritatii sanitar – veterinara despre existenta in fond cinegetic a oricaror exemplare de fauna cinegetica cu comportament deviant si de asemenea, obligativitatea de a sesiza autoritatile locale pentru indepartarea resturilor menajere din fonduri cinegetice”, a declarat secretarul de stat Mugur Cozmanciuc.
Saptamana viitoare, va fi convocat Consiliul National de Vanatoare, in vederea modificarii contractului cadru, acesta urmand sa cuprinda aceste clauze agreate cu gestionarii, mai precizeaza reprezentantii MMP.
***
In septembrie, in judetul Dambovita, un urs a ucis un batran de 72 de ani si a ranit alte doua persoane, fiind ulterior impuscat si stabilindu-se, in urma analizelor, ca era turbat. Tot in Dambovita, un barbat de 63 de ani a fost ucis de un urs pe care il prinsese intr-un lat. Apropiindu-se de animal ca sa il omoare, omul a fost atacat si ranit mortal.
Tot in septembrie, in Arges, doi padurari au fost atacati si raniti de un urs, in timp ce participau ca gonaci la o partida de vanatoare organizata de Ocolul Silvic Vidraru. Ulterior, animalul a fost impuscat si s-a constatat ca era bolnav de rabie.
La sfarsitul lunii septembrie, mai multe animale ale satenilor din comuna Batani din judetul Covasna au fost ucise de urs, primarul localitatii spunand ca in acest an au fost zeci de atacuri ale ursilor in zona, incidente similare fiind si la Bodoc, unde un urs coboara frecvent in localitate. Potrivit primarului, in vara acestui an in comuna Batani au fost inregistrate aproximativ 30 de atacuri ale ursilor, care au omorat zeci de vaci si oi. El a mai spus ca ursul vine pana in centrul comunei, coborand din padure in cautare de hrana.
Mai recent, vineri, doi ursi au ajuns la o stana din apropierea localitatii Plaiesii de Jos, judetul Harghita, un cioban de 20 de ani fiind atacat si ajungand la spital cu mai multe rani.