Sari direct la conținut

Ministerul Public isi prezinta astazi bilantul pe 2017, in prezenta presedintelui Klaus Iohannis

HotNews.ro

Ministerul Public isi prezinta miercuri bilantul de activitate pe 2017, in prezenta presedintelui Klaus Iohannis. La precedentul bilant al institutiei, seful statului a laudat activitatea Ministerului Public in anul 2016, afirmand ca a contribuit la restabilirea increderii cetatenilor in justitie, dar a atras atentia ca procurorii trebuie sa ramana „loiali” normei potrivit careia nimeni nu este mai presus de lege si trebuie sa respecte libertatile si drepturile cetatenilor. Tot atunci, presedintele spunea ca asteapta, „ca si societatea romaneasca, finalizarea anchetelor privind Revolutia si Mineriada, asa cum scrie la carte: prin decizii clare si cat mai rapide, temeinice si legale”. Saptamana trecuta, la bilantul DNA, Iohannis a subliniat ca asistam la manifestari virulente ale disperarii in incercarea clara de a subordona justitia politicului si ca integritatea magistratilor trebuie sa ramana standard de referinta pentru societate, potrivit news.ro.

Prezentarea bilantului va avea loc incepand cu ora 11.00, la Cercul Militar National.

„Romanii devin tot mai vigilenti la abaterile de la ordinea de drept, dar si mai hotarati sa isi apere drepturile si libertatile, aspecte strans legate si de perceptia asupra coruptiei. Faptul ca, la nivelul unei tot mai largi parti a societatii, aceste principii se transpun in mod de viata inseamna ca asteptarile publice de la toate componentele sistemului judiciar sunt din ce in ce mai mari. Cu atat mai important este ca dumneavoastra sa ramaneti loiali normei constitutionale „Nimeni nu este mai presus de lege” si sa va exercitati atributiile cu obiectivitate, fara a fi influentati de calitatea persoanei cercetate sau de apartenenta ei politica ori de alta natura”, declara Iohannis in urma cu un an.

El a subliniat atunci ca „o calitate din ce in ce mai buna a actelor de urmarire penala nu va face decat sa intareasca increderea cetatenilor in lege si in justitie”.

Iohannis avertiza ca exista „incercari de a reveni la situatii anterioare reformei, punerea sub semnul intrebarii a autoritatii hotararilor judecatoresti sau a independentei magistratilor nu fac decat sa incetineasca acest progres si sa afecteze direct Romania” si nota ca atacurile la adresa procurorilor si judecatorilor au cunoscut o crestere ingrijoratoare, motiv pentru care „apararea independentei si impartialitatii sistemului judiciar, precum si a reputatiei profesionale a magistratilor sunt cat se poate de necesare”.

In aceeasi cheie a fost si discursul rostit in urma cu o saptamana, la bilantul DNA, unde a afirmat ca asistam la manifestari virulente ale disperarii in incercarea clara de a subordona justitia politicului, in care niste inculpati si condamnati penal s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au anchetat. Presedintele a spus insa ca acestia nu au sanse de reusita.

„Cetatenii isi doresc o Romanie demna, o justitie dreapta si o societate in care cei care se plaseaza sau incearca sa se plasese deasupra legii raspund pentru faptele lor, indiferent de functie, avere sau statut social. Increderea in justitia din Romania este data de cei care o insufletesc. Magistratii sunt repere. Integritatea lor trebuie sa ramana standard de referinta pentru societate. Abaterile individuale care risca sa afecteze presigiul intregului corp trebuie combatute”, a adaugat presedintele.

El a aratat, de asemenea, ca incertitudinea generata de multiplele modificari legislative adoptate de Parlament anul trecut dauneaza grav societatii romanesti.

„Am deplina incredere ca institutiile statului cu atributii in domeniu vor continua sa se manifeste atunci cand independenta justitiei este in pericol. Procesul de transformare democratica a unei societati este de durata. Cred ca Romania are nevoie de o lege care sa puna mai mult accent pe masurile de prevenire a faptelor de coruptie si pe educarea romanilor, in special a tinerilor. Prin activitatea sa, DNA a aratat ca principiile statului de drept sunt realitati. Veti avea in mine un partener si un sustinator al aplicarii acestor principii. Va urez in continuare mult succes”, a incheiat presedintele Iohannis.

La prezentarea bilantului DNA nu a participat niciun membru al Guvernului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro