Sari direct la conținut

Ministerul Sănătății: Cele 3 spitale din București fără apă caldă și căldură au primit înștiințări de la RADET la peste două ore după sistarea agentului termic

HotNews.ro
Ministerul Sanatatii, Foto: AGERPRES
Ministerul Sanatatii, Foto: AGERPRES

Cele 3 spitale din București care nu au apă caldă și căldură timp de 24 de ore – Institutul Fundeni, Institutul Oncologic Al. Trestioreanu și Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu – „au primit înștiințări de la compania RADET la peste 2 ore după ce sistările de agent termic au fost realizate”, afirmă prof.dr. Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„Am vorbit cu managerii celor 3 unități sanitare pentru că am vrut să verific că pot fi asigurate condițiile necesare continuării îngrijirilor medicale de care au nevoie pacienții. Spitalele au primit înștiințări de la compania RADET la peste 2 ore după ce sistările de agent termic au fost realizate. În toate cele trei locații se vor face eforturile necesare și vor fi utilizate surse alternative pentru asigurarea căldurii și a apei calde. Suplimentar, am cerut reprezentanților Direcției de Sănătate Publică București să verifice la fața locului care este situația și să îndrume echipele de management pentru a lua măsurile necesare care se impun. Dar este regretabil că evenimente de această natură continuă și nu putem fi de acord ca, în plină iarnă, pacienții să fie puși în astfel de situații”, a declarat Horațiu Moldovan.

Ministerul Sănătății atrage atenția că lipsa agentului termic poate afecta calitatea actului medical și solicită Primăriei Capitalei să ia măsuri urgente cu privire la activitatea și modul de comunicare al RADET.

  • 3 spitale fără apă caldă și căldură

Cele mai mari spitale pentru bolnavi de cancer din țară – Institutul Clinic Fundeni și Institutul Oncologic Al. Trestioreanu – precum și Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, au rămas timp de 24 de ore fără apă caldă și căldură, de azi până mâine, din cauza unei avarii RADET.

Oficialii RADET au declarat, pentru HotNews.ro, că personalul administrativ al celor 3 spitale a primit o înștiințare în acest sens. Cele 3 spitale au, împreună, o capacitate de aproape 2.000 de paturi – adică aproape 2.000 de pacienți internați. În noaptea de joi spre vineri, timp de câteva ore, RADET va opri și apa rece la cele 3 spitale.

Potrivit legii, cele 3 spitale ar trebui să asigure, în aceste condiții, o sursă suplimentară de apă caldă și căldură, pe perioada avariei RADET. Gheorghe Ceaușu, managerul Institutului C.C. Iliescu, este singurul dintre managerii celor 3 spitale care a putut fi contactat de HotNews.ro până la ora publicării acestui articol. Gheorghe Ceaușu spune că pe perioada avariei, saloanele vor fi încălzite cu aer condiționat și calorifere electrice, iar spitalul a suplimentat, de asemenea, numărul de pături, în condițiile în care pacienții Institutului sunt oameni cu sensibilitate specială la diferențele de temperatură. De asemenea, angajații spitalului vor pregăti rezerve de apă potabilă și menajeră, în condițiile în care în noaptea viitoare RADET va sista, timp de câteva ore, și apa rece. Gheorghe Ceaușu mai spune că o parte dintre operațiile programate inițial în acest interval vor fi reprogramate, din cauza lipsei apei.

Adriana Cotel, managerul Institutului Clinic Fundeni și Lidia Kajanto, managerul Institutului Oncologic Al. Trestioreanu, nu au putut fi contactate de HotNews.ro până la ora publicării acestui articol, pentru explicații privind soluțiile alternative pe care le au spitalele în această situație.

  • MagicHome Fundeni anunță că poate primi pacienții celor 3 spitale rămase fără apă caldă și căldură care vor să facă un duș cald sau să își spele hainele

Pacienții celor 3 spitale din București rămase pentru 24 de ore fără apă caldă și căldură – Institutul Fundeni, Institutul Oncologic Al. Trestioreanu și Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu – pot merge la MagicHome Fundeni pentru a face un duș cu apă caldă sau dacă vor să își spele hainele.

„Am auzit și noi că Institutul Oncologic Fundeni, Institutul Clinic Fundeni şi Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu au rămas fără apă caldă și căldură. Pentru un duș cald, spălat haine și căldură, MagicHOME Fundeni este la doi pași și stă la dispoziție pacienților internați în aceste spitale precum și aparținătorilor. O puteți contacta pe domna Polonic la 0723658001, ca să ne asigurăm că aveți tot ce trebuie”, au anunțat reprezentanții MagicHOME Fundeni, pe pagina de Facebook.

MagicHOME, inaugurat ieri, este un adăpost construit din donații pentru părinții copiilor bolnavi de cancer, lângă cel mai mare spital oncologic din România – spitalul Fundeni. MagicHOME va oferi familiilor copiilor diagnosticaţi cu cancer sau alte afecţiuni grave locuri de dormit, toate facilitățile necesare unei case (băi, mașini de spălat), bucătărie în care să poată găti ca acasă, locuri de joacă în interior şi în curte, dar și servicii de suport non-clinic, precum terapie prin artă şi suport psihologic. MagicHOME va fi funcțional începând din ianuarie 2020.

MagicHOME, a cărui construcție a costat 700.000 de euro, are o suprafață de 750 de metri pătrați, 11 camere, 26 de paturi, un depozit și o sală de consiliere, unde vor avea loc ședințe de terapie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro