Sari direct la conținut

Ministerul Sănătăţii l-a schimbat pe șeful Agenţiei Naţionale de Transplant, la o zi după ce un tânăr a murit în așteptarea unui transplant. Anca Mureşan – noul director executiv

HotNews.ro
Agentia Nationala de Transplant, Foto: transplant.ro
Agentia Nationala de Transplant, Foto: transplant.ro

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a numit-o, miercuri, pe Alexandra Anca Mureşan în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), anunţă Ministerul Sănătăţii.

„Se impune restructurarea Agenției Naționale de Transplant, pentru buna funcționare și transparentizare a activității de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuși să organizeze un sistem care să funcționeze în condiții optime, în beneficiul pacienților a căror viață depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că noua lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce-mi stă în putință pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viața să nu se mai repete”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de minister și citat de Mediafax.

Până acum, funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant a fost ocupată de Radu Deac.

Printre atribuţiile directorului executiv al ANT se numără reprezentarea Agenţiei în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoane fizice sau juridice din țară şi din străinătate, aprobarea regulamentului de ordine interioară şi normele privind disciplina tehnologică şi administrative, acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană destinate transplantării la om sau supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară şi trasabilitate a organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană destinate transplantării.

Anca Muresan, noul director al Agentiei de Transplant

Anca Muresan, noul director al Agentiei de Transplant

Foto: clinicachirurgie3.ro

Noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Alexandra Anca Mureșan, este medic primar chirurgie generală din 2013. Până în prezent şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gatroenterologie şi Hepatologie „prof. dr Octavian Fodor” din Cluj-Napoca.

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus, după aflarea veștii că tânărul Călin Farcaș, care aștepta un transplant pulmonar, a murit, că Ministerul are obligația să „facă de urgență curățenie în viermuiala de la Agenția Națională de Transplant”.

Călin Farcaș, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Brașov, care aștepta un transplant pulmonar de mai bine de doi ani, a murit luni noapte la Institutul „Marius Nasta” din Capitală, ministrul Sorina Pintea precizând că există un protocol cu Eurotransplant, însă a intrat în vigoare abia anul acesta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro