Ministerul Sănătății renunță la raportarea zilnică a cazurilor de COVID-19. Rafila: Informarea va fi săptămânală, similar cu ceea ce se face la gripă
Bilanțul COVID-19 va fi transmis în premieră de la debutul pandemiei săptămânal, nu zilnic, așa cum s-a întâmplat timp de peste 2 ani, de la debutul pandemiei până acum. Informarea săptămânală va fi transmisă de Ministerul Sănătății(MS) în fiecare luni.
„Informarea va fi săptămânală, similar cu ceea ce se face la gripă. În această perioadă nu am mai avut decât un raport subunitar al ratei bazale de reproducere, iar numarul de cazuri, respectiv de spitalizare și ATI e redus”, motivează ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit unei informări a MS.
Întrebat și dacă această practică este similară cu cea din alte state ale Uniunii Europene, Rafila spune că „Nu există practică unitară. Monitorizarea gradului de ocupare a paturilor/ATI avea rost când se punea problema luării unor masuri în ontextul evolutiei. Dacă situația o va impune, bineînțeles ca vom reveni. Dar speram sa nu mai fie cazul”.