Sari direct la conținut

Ministrul Apărării din Lituania a demisionat la cererea premierului

HotNews.ro
Arvydas Anusauskas, Foto: Susan Walsh / AP / Profimedia
Arvydas Anusauskas, Foto: Susan Walsh / AP / Profimedia

Ministrul apărării din Lituania, Arvydas Anusauskas, a anunţat sâmbătă că şi-a dat demisia la cererea şefei guvernului, Ingrida Simonyte, cu doar două luni înainte de alegerile prezidenţiale şi cu şapte luni înainte de alegerile legislative, cerere care l-a luat prin surprindere, pe fondul tensiunilor cu Rusia vecină, informează EFE, potrivit Agerpres.

Anusauskas însuşi a explicat sâmbătă că, cu o zi înainte, a primit o ofertă „oarecum neaşteptată” de la Simonyte, şi anume ca el să renunţe la funcţia de ministru în favoarea unui alt om politic începând de săptămâna viitoare şi să-şi asume în schimb preşedinţia unei comisii din Seimas (parlament), lucru pe care l-a respins iniţial.

După ce a discutat cu şefa executivului, Anusauskas a decis pe fondul „acestui moment dificil pentru activitatea Ministerului Apărării Naţionale şi întărirea Armatei, şi într-un context în care ameninţările nu scad”, să-şi scrie scrisoarea de demisie pentru a menţine sprijinul politic pentru şefa guvernului.

La rândul său, Symonite a scris pe contul său de Facebook că demisia ministrului „nu are legătură cu nicio schimbare bruscă a stării de securitate naţională lituaniană, cu vreo schimbare a ameninţărilor sau cu vreo ştire negativă despre activităţile ministerului”.

„Mă preocupau aşteptările de a face ca Lituania să se simtă în siguranţă pentru restul mandatului şi ca guvernul să facă şi mai mult şi mai repede decât a făcut până acum”, a explicat ea.

„S-au făcut multe, dar cele nouă luni rămase înseamnă foarte puţin, iar această sesiune a Seimas este foarte importantă pentru luarea deciziilor în care este necesară participarea maximă”, a adăugat ea, referindu-se la alegerile legislative din 13 octombrie din Lituania.

În plus, ţara va organiza alegeri prezidenţiale pe 12 mai, la care actualul şef al statului, Gitanas Nauseda, va candida din nou, el aflându-se de altfel în fruntea sondajelor, cu 28,5% din intenţiile de vot, cel mai mare procent din octombrie 2022.

Nauseda este urmat de avocatul şi politicianul de dreapta Ignas Vegele, cu 13,4% din intenţiile de vot, şi de creştin-democrata Simonyte, economistă şi premier din 2020.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro