Ministrul Apărării: Sistemul de la Deveselu, una dintre cele mai importante capabilităţi aliate pentru apărarea Europei
Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore are un rol deosebit de important pentru apărarea Europei împotriva ameninţărilor balistice, a spus ministrul Apărării Naţionale. Angel Tîlvăr a vizitat marți împreună cu ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, Baza Militară 99 Deveselu, a anunţat azi MApN.
”Sistemul care funcţionează la Deveselu este una dintre cele mai importante capabilităţi aliate care asigură apărarea antirachetă a Europei. Faptul că România a fost aleasă pentru a găzdui această tehnologie avansată reprezintă şi o manifestare concretă a solidităţii parteneriatului strategic româno-american şi a angajamentului SUA pentru consolidarea posturii aliate de apărare în regiunea Mării Negre”, a declarat Angel Tîlvăr.
Ministrul a reafirmat angajamentul României pentru consolidarea posturii NATO de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni împotriva teritoriului aliat.
”Măsurile fără precedent luate de România pentru modernizarea capabilităţilor sale defensive, prin programele de înzestrare derulate în ultimii ani au consolidat statutul ţării noastre de pol de securitate în regiunea Mării Negre. Din păcate, ca urmare acţiunilor agresive ale Rusiei, Marea Neagră s-a transformat, dintr-un spaţiu al cooperării şi comerţului liber, într-o zonă de război”, a mai spus el.
Potrivit lui Tîlvăr, „minele marine, dronele sau fragmentele de drone folosite în atacurile ilegale asupra infrastructurii portuare ucrainene, care au căzut pe teritoriul naţional, sunt pericole de securitate cu care ne confruntăm în mod direct”. El a reamintit că „angajamentul României, alături de aliaţii noştri, pentru asigurarea securităţii în regiunea noastră este de neclintit”.
Parteneriatul Strategic România–SUA, de neclintit
Ministrul Apărării a subliniat importanţa dimensiunii de apărare şi securitate a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA.
”România rămâne un aliat responsabil al SUA şi un partener loial în procesul de consolidare a securităţii regionale în zona Mării Negre. Vom continua să acţionăm pentru menţinerea acestei regiuni ca punct de maximă importanţă pe agenda NATO”, a afirmat ministrul Apărării.
Angel Tîlvăr a adresat mulţumiri militarilor americani aflaţi în misiune în România şi a transmis un mesaj de apreciere din partea Guvernului României pentru contribuţia fiecăruia dintre aceştia la întărirea securităţii în regiune.
”Aşa cum afirmă motto-ul acestei importante baze militare («One Mission, One Team» – «O singură misiune, o singură echipă» – n.n), formaţi, împreună cu colegii dumneavoastră români, o echipă redutabilă, care are un rol deosebit de important pentru apărarea Europei împotriva ameninţărilor balistice”, a declarat Angel Tîlvăr.
De asemenea, în discuţiile purtate cu personalul militar şi civil român, au fost trecute în revistă principalele proiecte de modernizare a infrastructurii unităţii, precum şi planurile de investiţii în infrastructura administrată în garnizoana de reşedinţă, Deveselu, şi în localitatea Caracal.