Ministrul Culturii respinge administrarea unei scheme de ajutor pentru cinematografie: Nu îmi permit să tai bani de la teatre
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a respins joi administrarea de către instituţia pe care o conduce a unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice, aflată acum la Ministerul Economiei.
„Acea schemă s-a decis să fie dată Ministerului Economiei şi Turismului, pentru că s-a gândit atunci că o formă care să fie îmbinată cu nişte politici legate de turism ar fi mai potrivită în aplicarea acelei scheme. Ideea e că, deşi au fost discuţii, iniţial, că s-ar putea să vină la Ministerul Culturii – şi deja ne-o luasem ca temă atunci, mă gândeam că, probabil, Centrul Naţional al Cinematografiei ar putea s-o administreze – până la urmă, fiind la Ministerul Economiei, noi nu am mai avut un contact direct cu ceea ce s-a întâmplat cu ea”, a explicat Bogdan Gheorghiu, joi, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
El a precizat că nu poate accepta administrarea acestei scheme decât dacă are absolut toate fondurile alocate.
„Sunt discuţii, la nivel de premier, am avut şi o discuţie cu domnul Năsui (ministrul Economiei, Claudiu Năsui – n.r.). Există voci care spun că ar fi oportun ca această schemă să fie dată în administrarea Ministerului Culturii. Dar eu am fost în momentul în care am spus că Ministerul Culturii are atâtea probleme şi, oricum, asumându-ne un deficit bugetar cât mai redus, atunci, cu siguranţă, noi nu putem accepta administrarea acestei scheme decât dacă suntem siguri că are absolut toate fondurile alocate. Adică, ca să fiu mai clar, eu nu îmi pot permite să tai bani de la opere sau teatre pentru a-i muta în această schemă de ajutor de stat, pentru că acest buget, destul de modest, al Ministerului Culturii trebuie atent administrat pentru a putea asigura funcţionarea tuturor domeniilor”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.
O schemă de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice, cu un buget maxim de 250 milioane euro, a fost prelungită până în 2023 printr-o hotărâre de guvern emisă anul trecut. Alocările financiare nerambursabile, în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile, fac referire la achiziţia, închirierea, fabricarea de bunuri şi/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film şi producţiei de film în România, precum şi la onorariile, salariile şi la alte plăţi făcute către persoane fizice, aferente implementării proiectului. Alocarea se acordă în condiţiile în care minimum 20% din bugetul total al proiectului se realizează pe teritoriul României.
Un alt obiectiv al schemei de ajutor de stat este promovarea destinaţiei turistice România. Astfel, va fi acordat un procent de 10% peste alocarea de 35% dacă în producţiile audiovizuale, finanţate în cadrul aceleiaşi producţii cinematografice, va fi pusă în valoare o zonă geografică, un oraş sau România, destinaţiile şi obiectivele turistice din ţara noastră sau limba, tradiţiile şi obiceiurile româneşti. O altă condiţie este ca desfăşurarea subiectului filmului să fie explicită vizual.