Ministrul de externe austriac, depistat cu coronavirus după o întrunire la nivel înalt în UE
Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a fost depistat pozitiv cu coronavirus după întâlnirea Consiliului Afaceri Externe, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al acestuia.
Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a fost depistat pozitiv cu coronavirus după întâlnirea Consiliului Afaceri Externe, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al acestuia, notează Reuters, preluată de Mediafax.
Şi omologul său belgian, Sophie Wilmes, a spus vineri că va intra în izolare, manifestând simptome specifice noului coronavirus.
„Se suspectează că Schallenberg ar fi putut să se fi infectat luni, la Consiliul Afaceri Externe din Luxemburg” a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că ministrul nu are simptome şi că a fost testat ca măsură de rutină.
Schallenberg a participat, de asemenea, la o şedinţă de cabinet miercuri, dar toţi membrii au purtat măşti, a precizat purtătorul de cuvânt: „Ca măsură de precauţie, toţi membrii guvernului vor fi testaţi sâmbătă”.