Sari direct la conținut

Ministrul degetului

Contributors.ro
Cristian Mihail Teodorescu, Foto: Arhiva personala
Cristian Mihail Teodorescu, Foto: Arhiva personala

(Titlu sugerat de o prietenă, cercetător în Franța)

Probabil că rareori cercetarea (mai nou, acum, și “digitalizarea”) din România a fost dată pe mâna vreunui demnitar mai desprins de domeniul respectiv precum Dl. Florin Roman, membru PNL, licențiat în Economie, master în Psihologie și (obligatoriu) cu studii de “Specializare în apărare şi securitate naţională”. Domnul cu pricina este departe de a fi un necunoscut, prezența zilnică a domniei sale în anumite studiori de televiziune afirmându-l ca exponent al unor idei mai degrabă conservatoare. În plus, s-a remarcat nu tocmai favorabil pentru opinia publică la disputa (unii ar spune “îmbrânceala”) care avea ca scop acapararea conducerii sesiunii comune a Parlamentului, atunci când urma să se citească moțiunea de cenzură depusă de USR și AUR. Dl. Roman face acum parte din “echipa câștigătoare” a conducerii PNL, fiind “Vicepreședinte Administrație, Ordine Publică și Siguranța Cetățeanului” în acest partid istoric. În această calitate, probabil, i s-a încreditat și conducerea unui minister de către actuala coaliție de guvernare PSD–PNL–UDMR.

Dar nu a oricărui minister, ci a aceluia al “Cercetării, Inovării și Digitalizării” (după cum am spus mai sus). Dl. Florin Roman având, la prima vedere, o oarecare tangență cu domeniul, reliefată prin prezența în CV-ul domniei sale a lucrării “Teoria sistemelor informaționale, Editura Academiei Române, 2006”.

Sursa: CV Florin Roman Camera Deputaților.

Jurnaliștii de Libertatea au scris pe larg despre acest subiect:

Pe scurt, lucrarea științifică a D-lui Roman a fost de negăsit. Există o carte cu acest titlu, publicată în 2009, unde Dl. Roman nu este coautor (vezi mai jos). După oarecari insistențe ale jurnaliștilor de la Libertatea, Dl. Roman a afirmat că nu este vorba despre o carte, ci despre un articol:

“În urma unor articole apărute în presă, doresc să fac următoarele precizări:

– se creează o confuzie între publicarea unei cărții și o lucrare de cercetare științifică, care poate fi publicată în literatura de specialitate;

– de asemenea, se creează o confuzie între o lucrare de cercetare, din 2006, și o carte publicată in 2009, cu teme asemănătoare;

– lucrarea menționată în CV-ul meu este rezultatul unor întâlniri și discuții zilnice, din perioada 2004-2006, cu profesorul conferențiar universitar dr Titi Paraschiv, care, de altfel, a confirmat public acest lucru;

– admit faptul că nu am regăsit după 15 ani revista unde a fost publicată lucrarea respectivă, motiv pentru care am adresat rugămintea domnului profesor Paraschiv să mă ajute în a căuta, īn arhiva personală a domniei sale, lucrarea invocată.

Am ținut să fac precizările necesare pentru corecta informare a opiniei publice.”

Libertatea mai scrie și următorul lucru în sursa menționată mai sus: “Profesorul universitar Titi Paraschiv, la care face referire Florin Roman, a fost coordonator și coautor al volumului „Teoria sistemelor informaţionale”, care într-adevăr a fost publicată de Editura Academiei Române, dar în 2009 și unde Florin Roman nu e autor.”

Bun. Să tragem linie și să judecăm:

1. Ministrul Digitalizării nu dispune nicăieri în calculatorul D-sale de o variantă electronică a lucrării (singura, de altfel) pe care și-o afișează în CV.

2. Pentru orice lucrare apărută într-o revistă științifică, este obligatoriu să se indice autorii, titlul, revista, volumul, numărul (dacă este cazul), pagina (cel mai bine pagina de început și pagina de sfârșit, sau numărul articolului), anul publicării. Nu mai vorbim de indexul DOI (digital object identifier). Sau de ISSN-ul revistei. Pentru cărți, la fel: se indică autorii, titlul, editura, locul publicării, anul (și ISBN-ul). Pentru capitole de carte: autori, titlu, ce capitol este și din ce volum, paginile (început–sfârșit); pe urmă titlul volumului, editorii volumului, editura, locul publicării, anul (ISBN). Ministerul pe care-l conduce Dl. Roman cere toate aceste informații detaliate la toate raportările pentru proiectele pe care le derulează.

3. Indicarea numai a editurii, fără a specifica revista, este ca și când ai indica (de exemplu) Elsevier sau Springer în loc să denumești revista în care s-a publicat o lucrare științifică. Editura Academiei Române nu este tocmai Elsevier sau Springer, însă editează, totuși, câteva zeci de reviste, vezi aici.

4. Se înțelege că lucrarea a apărut în urma unor discuții cu un cadru didactic coordonator al lucrării de master la Universitatea “Titu Maiorescu”. (Ne putem pune și întrebarea cine a scris-o?) În CV-ul D-lui Roman apare un Master „Tehnici de Comunicare şi Influenţă Socială” (2012) susținut la Facultatea de Psihologie a acestei Universități. Dar masterandul publica încă din 2006 o lucrare în domeniu (?). Cadrul didactic coordonator nu-și mai amintește anul în care a fost susținută lucrarea de dizertație, nici titlul, dar își amintește că era o lucrare bună. Și nu știe dacă a fost publicată.

5. Cu toate acestea, Dl. Roman este convins că va fi ajutat de fostul coordonator de la master să găsească acea lucrare.Citeste continuarea pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro