Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, audiat la DNA, după ce a fost acuzat de un fost secretar de stat că a deturnat fonduri: M-am prezentat de bunăvoie, sunt nevinovat, dar mă pun la dispoziție să fiu cercetat
Ministrul Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a fost audiat în această dimineață la DNA după ce a fost acuzat de fostul secretar de stat Radu Cristescu din Guvernul PSD de ilegalități în alocarea unor fonduri către Consiliul Județean Satu Mare. Ion Ștefan a declarat pentru HotNews.ro că a mers de bunăvoie la DNA, ca să se pună la dispoziția anchetatorilor. „Sunt nevinovat, nu am făct nimic ilegal, dar eu mă pun la dispoziție să se cerceteze și să se lămurească. Sunt dispus să renunț și la imunitate”, a susținut Ion Ștefan.
El a stat la DNA timp de aproximativ o oră.
Ion Ștefan a declarat pentru HotNews.ro că a mers de bunăvoie la DNA, ca să se pună la dispoziția anchetatorilor, deși ar fi nevinovat.
- „Nu sunt vizat de niciun dosar și nu am făcut nicio plângere penală. Am fost acuzat de domnul Radu Cristescu că s-au întâmplat lucruri necurate la CJ Satu Mare. Am adoptat o hotărâre de guvern prin care am alocat bani pentru finalizarea sediului Bibliotecii și am fost acuzat că îl cunosc pe cel care face investiția că ar fi un interlop (….)
- Eu chiar nu știu ce se întâmplă acolo, cine execută lucrarea, eu nu m-am întâlnit cu nimeni. Sunt nevinovat, dar aseară în emisiune am spus că astăzi la ora 8.00 mă prezint la DNA și asta am făcut, am fost la DNA.
- M-am prezentat să fiu cercetat, să fiu la dispoziția anchetatorilor. Nu am făcut nimic ilegal, dar vreau să se elucideze. Sunt dispus să renunț și la imunitate, pentru nu îngreuna demersul justiției. Eu mă pun la dispoziție ca să se cerceteze”, a declarat Ion Ștefan pentru HotNews.ro.
Întrebat ce s-a întâmplat la DNA, ministrul Ion Ștefan a spus că „asta ține de pasul 2 și e treaba procurorilor”, el ținând din nou să sublinieze că se pune la dispoziția anchetatorilor: „Eu m-am pus la dispoziția organelor de anchetă pentru orice acuză care mi se aduce în sensul ca am prejudiciat sau am avut cea mai mică înțelegere cu cineva pentru administrarea banului public”.
Ion Ștefan a fost acuzat de fostul secretar de stat în Guvernul PSD Radu Cristescu, joi seară, la o emisiune la România TV, că i-a cerut premierului Ludovic Orban să scoată din fondul de rezervă al Guvernului 12 milioane de lei (2,5 milioane de euro) pentru o investiție în Satu Mare și că i-ar fi spus premierului că banii sunt pentru un spital, în realitate fiind pentru biblioteca din municipiu.
Cei doi au avut un schimb dur de replici, încheiat cu amenințări de depuneri de plângeri penale la DNA.
Dialogul dintre cei doi, potrivit DCNews:
- „Ion Ștefan: Nu cunosc pe cineva din Satu Mare, nu știu cine e antreprenorul. Mă pun la dispoziția organelor de anchetă în seara asta, oricând, în orice clipă. Nu am împărțit cu nimeni. Nu știu. Rog organele de anchetă mâine să verifice modul în care au fost alocați acești bani. Nu s-a întâmplat așa ceva. Banii au ajuns acolo unde au fost alocați. În acea ședință de Guvern, au fost mai multe hotărâri cu privire la alocarea unor sume din fondul de rezervă. Într-adevăr, am spus, așa cum spuneți și dvs., dar hotărârea de Guvern este pentru această bibliotecă.
- Radu Cristescu: Locul dumneavoastră este la pușcărie, domnule ministru!
- Ion Ștefan: Domnule, ascultați-mă puțin. Nu e nicio confuzie. În acea ședință de Guvern au fost sute de UAT-uri care au primit bani din fondul de rezervă.
- Radu Cristescu: De ce nu ați spus bibliotecă direct? De ce ați spus spital?
- Ion Ștefan: Domnule, fiți mai calm. Eu mă autodenunț cu privire la escrocheria asta care spuneți dvs. că este. Ce prostii spuneți dumneavoastră la spital este cu totul și cu totul altceva. (…)
- Ion Ștefan: Domnu` Cristescu, mergem amândoi mâine la DNA. În viața mea nu m-am întâlnit cu cine spuneți dumneavoastră. Ne autodenunțăm amândoi.
- Radu Cristescu: S-ar putea să plec singur de acolo. (…) Este adevărat că domnul Ludovic Orban a fost angajatul fratelui dumneavoastră acum câțiva ani la firma lui?
- Ion Ștefan: Domnu` Cristescu, pe mine mă întrebați? Dom`ne, dumneavoastră sunteți dili dili domnule. Sunteți obosit domnule. Vedeți-vă de ale dumneavoastră”.