Sari direct la conținut

Ministrul Educatiei: Am putea renunta, de la anul, la camerele de supraveghere de la Bacalaureat

HotNews.ro
Liviu Pop, Foto: Agerpres
Liviu Pop, Foto: Agerpres

Camerele de supraveghere la Bacalaureat ar putea fi eliminate in 2013, dar vor fi utilizate in acest an, a declarat, luni seara, ministrul Educatiei, Liviu Pop, pentru Gandul.info. Supravegherea la BAC ar urma sa fie facuta, incepand din 2013, de voluntari, potrivit agentiei Mediafax.

„Ma gandesc la o metodologie de bacalaureat anul viitor care sa nu prevada camere de luat vederi in salile de clasa. Sa vina voluntarii sa se implice mai mult, studentii, ONG-urile care vor sa asigure transparenta. Nu cred ca in Romania trebuie sa mergem pe premisa ca profesorul are intentia sau interesul sa nu faca dreptate si sa supravegheze corect. Cred ca am depasit aceasta bariera”, a explicat Liviu Pop.

Ministrul a precizat ca la BAC 2012 camerele vor fi mentinute si vor functiona in toate salile de clasa. De asemenea, a spus el, vor fi orientate catre elev.

Liviu Pop a adaugat ca o parte dintre camerele de la bacalaureat ar putea fi folosite pentru functionarea unui program „Big Brother” anti-violenta in scoli. Acesta ar urma sa devina functional din septembrie acest an, iar achizitionarea camerelor suma estimata este in jur de 14 milioane de lei.

Ministerul Educatiei a adaugat ca ia in calcul introducerea bacalaureatului diferentiat din 2013, cu doi ani mai devreme decat prevede in prezent legea.

Pentru acest lucru, a explicat ministrul Liviu Pop, este nevoie de acordul elevilor de clasa a XI-a si a parintilor acestora. Consultarea se va face pana la 15 iunie printr-un referendum.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro