Sari direct la conținut

Ministrul Finantelor: Sanse nule pentru scaderea taxei de prima inmatriculare

HotNews.ro

Taxa de prima inmatriculare nu se va reduce. Aceasta este declaratia facuta joi de Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, cu prilejul unei conferinte de presa organizata dupa venirea sa de la Bruxelles, unde a discutat problema taxei cu oficialii europeni. Vladescu a intarit astfel cele declarate miercuri de premierul Tariceanu, care spusese ca Executivul nu va renunta la aceasta taxa.

Si asta in ciuda faptului ca numerosi reprezentanti ai Comisiei Europene o considera ilegala.

Ministrul Finantelor a declarat ca posibilitatea ca taxa de prima inmatriculare sa se reduca e egala cu zero. Mai mult, Vladescu a sustinut ca CE „nu are nici o problema cu aceasta masura a guvernului roman”, desi reprezentantii Bruxelles-ului au declarat in repetate randuri ca nu sunt de acord cu prevederile anti-concurentiale.

“Acesta este dreptul Romaniei. Singura problema e ca cetatenii romani care vor dori sa vanda o masina secon-hand nu platesc acum nici o taxa, fapt ce ii avantajeaza in fata francezilor – de exemplu”, a spus Vladescu.

Chestionat in legatura cu posibilitatea ca o persoana care a platit taxa de prima inmatriculare la nivelula actual, de a-si recupera banii in eventualitatera reducerii pe viitor a acestei taxe, Vladescu a declarat ca nu se pune discutia rambursarii diferentei.

In plus, Sebastian Vladescu a tinut sa precizeze ca singurul motiv al introducerii taxei de prima inmatriculare il constituie protectia mediului si nicidecum sporirea veniturilor bugetare.

Vladescu a adaugat ca Ministerul Finantelor va pregati impreuna cu Ministerul Mediului un document ce urmeaza sa fie prezentat Guvernului, in care vor fi analizate mai multe variante. Una din variante ar consta in mentinerea taxei, fapt care ar putea duce la declansarea unei proceduri juridice din partea CE impotriva Romaniei.

O alta varianta ar fi eliminarea taxei. In cazul in care aceasta va fi eliminata, ar putea fi aleasa o alta varianta, respectiv introducerea unei taxe ecologice anuale, agreata de Comieia Europeana, aplicabila tuturor masinilor inmatriculate in Romania.

Insa, Vladescu a declarat ca o astfel de masura ar pune in dificultatea o mare parte din cetatenii Romaniei, posesori de automobile Dacia non-euro.

Sustinatorii taxei

Introducerea taxei este sprijinita de Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA), fiind sustinuta si de premierul Romaniei care a declarat ca Romania nu vrea sa fie groapa de gunoi a Europei. ”Nu suntem lada de gunoi a Europei, sa fie foarte clar”, spunea Tariceanu in urma cu putin timp.

Taxa pentru prima inmatriculare a intrat in vigoare la 1 ianuarie, odata cu noul Cod Fiscal. Ea este aplicabila atat masinilor noi, cat si celor second-hand.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro