Sari direct la conținut

Ministrul Internelor, Gabriel Berca: Banii trimisi ca ajutoare vor fi monitorizati. Autoritatile locale sa nu-si frece mainile si sa-si pregateasca firmele

HotNews.ro

Ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, a avertizat duminica autoritatile locale sa nu incerce sa deturneze prin incredintare directa banii pe care ii vor primi de la bugetul de stat catre firme de casa si le-a transmis acestora ca sunt singurele responsabile pentru viata oamenilor, in conditiile in care „Guvernul nu deszapezeste”, ci intervine in situatiile de urgenta.

„Nu stiu in ce masura vom putea sprijini, dar sper sa putem, localitatile afectate” de ninsorile abundente. „Sa nu isi inchipuie cineva ca aceste sume nu vor fi monitorizate de modul cum se cheltuie”, a avertizat Gabriel Berca.

„Sa nu creada cineva si sa-si frece mainile ca daca exista posibilitatea prevazuta de lege de a face incredintare directa va face si altceva cu acesti bani

„Nu va pregatiti firmele pentru asa ceva, pregatiti firmele pentru treaba, pentru pretul corect si pentru standard de pret corect”, a spus noul ministru de Interne, adaugand: „Romania nu isi mai permite sa cheltuiasca bani anapoda”.

El le-a transmis autoritatilor locale sa nu-si faca iluzii ca se vor putea „imbogati pe seama unor oameni care au greutati in momentul acesta”.

Gabriel Berca le-a carut primarilor marilor orase sa nu mai vina sa ceara Ministerului de Interne sa faca deszapezirea in aceste localitati.

„Aveti bugete poate de doua trei ori mai mari decat bugetele unor presedinti de CJ. Ne mai cereti si alimente, desi DE 85 nu a fost inchis. Incetati cu aceste practici”, a spus Berca.

„Aveti bugete consistente, aveti sume prevazute si nu trebuie sa vine neaparat ministerul Apararii sa faca curat pe drumurile judetene, decat acolo unde ne neaparat necesar”.

El a avertizat autoritatile locale ca, potrivit legii, „poarta intreaga raspundere pentru asigurarea conditiilor de supravietuire a populatiei afectate de urmarile situatiilor de urgenta”.

Pe de alta parte, Gabriel Berca a afirmat ca „Nu discutam despre apocalipsa, ci intram intr-o perioada de cod portocaliu” si le-a cerut presedintilor de Consilii Judetene sa nu profite de aceste momente pentru a-si face campanie la televiziuni.

„Sa nu vad presedinti de consilii judetene la TV. Nu este timp de asa ceva. Nu va faceti campanie, nu avem timp de asa ceva”, a spus acesta, intr-o videoconferinta cu prefectii.

„Mai mare atentie cu cifrele, ne trezim ca sunt sute de mii de oameni izolati, ceea ce nu e cazul. Aveti mai mare responsabilitate cand faceti raportarile”, a mai spus Gabriel Berca.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro