Sari direct la conținut

Ministrul Mediului, despre deșertificarea gravă din sudul țării. „Într-un singur an, să dublăm suprafața reîmpădurită în ultimii doi ani din bani europeni”

HotNews.ro
Ministrul Mediului, despre deșertificarea gravă din sudul țării. „Într-un singur an, să dublăm suprafața reîmpădurită în ultimii doi ani din bani europeni”
Imagine din județul Dolj, postată pe Facebook de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, duminică, 13 iulie 2025.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a atras atenția că în sudul țării „peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice” și a spus că „împăduririle” reprezintă „una dintre soluțiile evidente” pentru această „problemă gravă de mediu”.

România se confruntă cu o problemă gravă de mediu în sudul țării: peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice. Una dintre soluțiile evidente: împăduririle”, a declarat Diana Buzoianu, duminică, într-o postare pe Facebook.

Ministrul Mediului a spus că echipa sa a vizitat duminică „mai multe puncte din jurul localității Poiana Mare, județul Dolj, unde din bani europeni – PNRR – se împăduresc zone care altfel, în doar câțiva ani, riscă să se transforme în deșert”.

„Mă lupt pentru fiecare euro pentru ca astfel de proiecte necesare comunităților locale să devină realitate. În aceste imagini se văd doar câteva sute de hectare din cele aproape 9.000 care au fost deja plantate la nivel național. Ambiția mea este, într-un singur an, să dublăm suprafața reîmpădurită în ultimii doi ani din bani europeni. Mai avem un singur an la dispoziție pentru a folosi banii din PNRR – ar fi păcat să nu profităm”, a continuat Diana Buzoianu.

Ea susține că „așa arată patriotismul de secol 21 despre care am tot vorbit”.

„Patriotismul autentic înseamnă să ne luptăm pentru mediu, să ne luptăm să aducem cât mai mulți bani europeni în comunități, să ne luptăm pentru pădurile României”, a conchis ministrul Diana Buzoianu.

INTERVIURILE HotNews.ro