Ministrul Mediului: In domeniul gazelor de sist avem doar prospectiuni si explorare
Ministrul Mediului si al Schimbarilor Climatice, Rovana Plumb, a declarat sambata, la Oradea, ca in ceea ce priveste gazele de sist exista doar prospectiuni in zona Dobrogea si explorare in Vaslui, care respecta toate conditiile de mediu.
„In momentul de fata, in Romania, avem de a face in zona Dobrogei doar cu prospectiuni, iar in zona Vaslui doar cu componenta de explorare. Ne-am asigurat ca toate conditiile de mediu, toate standardele europene privind explorarea vor fi respectate si implementate”, a precizat, intr-o conferinta de presa, ministrul, citeaza Agerpres.
Potrivit demnitarului, Garda de Mediu va face o permanenta monitorizare a tuturor acestor lucrari.
In ceea ce priveste zona Bihorului, ministrul Mediului a afirmat ca „nu exista in momentul de fata pentru Baile Felix si nici pentru judetul Bihor niciun fel de licenta de explorare sau exploatare a gazelor de sist”.