Ministrul Sănătăţii, despre spitalele din Iași: Saloane care nu s-au schimbat din timpul studenției mele
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat că sunt necesare investiții pentru a îmbunătăți condițiile în care sunt tratați pacienții care ajung în spitalele din Iași. Acesta a dat exemplele unor saloane în care nu s-a mai schimbat nimic de pe vremea când era student, relatează Mediafax.
Victor Costache a vizitat vineri și sâmbătă mai multe unități medicale din Iași, aflate atât în subordinea Ministerului Sănătății, cât și în subordinea autorităților locale. Potrivit acestuia, investițiile în aparatură făcute în ultimii ani nu sunt suficiente.
„Trebuie să lucrăm în primul rând la îmbunătățirea condițiilor în care sunt primiți pacienții. Degeaba avem aparatură, sigur, nici aparatura nu este suficientă, degeaba avem aparatură dacă pacienții nu sunt primiți în condiții decente și, de asemenea, dacă medicii și asistentele și tot corpul medical și paramedical nu lucrează în condiții demne”, a declarat Victor Costache.
Prima vizită pe care a efectuat-o ministrul a fost la Spitalul de Pneumoftiziologie.
„Sunt investiții importante pe care le realizează acolo Ministerul Sănătății în aparatură, dar a rămas foarte mult în urmă renovarea acestui spital și am fost acolo împreună cu colegul de la Banca Mondială pentru a încerca să găsim soluții reale pentru a îmbunătăți condițiile în care sunt primiți pacienții din Moldova, precum și condițiile de muncă ale asistentelor medicale și a întregului corp profesional din această instituție. La Pneumoftiziologie (…) lasă mult de dorit în schimb condițiile în care sunt primiți pacienții, în care stau în saloane. Am revăzut cu emoții saloane care nu s-au mai schimbat din timpul studenției mele și de când am trecut pe acolo ca medic rezident și mi-aș dori să fiu atât de tânăr încât perioada asta să fi fost scurtă, dar din păcate e un interval mare de timp unde nu s-a schimbat nimic acolo și o să găsim rapid soluții. Anul ăsta vom avansa pe această problemă la Spitalul de Pneumoftiziologie”, a spus ministrul.
La cel mai mare spital din zona Moldovei, ministrul Sănătății a revăzut sobe din secolul 18, care sunt în continuare într-o secție a unității medicale.
„La Sfântul Spiridon există o lipsă de uniformitate în investiții. Sunt unele zone care au fost aduse la standarde europene, unele zone în care mi-am regăsit cu emoție anii studenției. Un exemplu bun este Clinica a III-a medicală, locul unde timpul a rămas în loc. Am revăzut frumoasele sobe din secolul 18, din păcate și saloanele au rămas cam la fel. Este mult de lucru și acolo”, a explicat Costache.
Victor Costache a găsit nereguli și la Institutul de Psihiatrie Socola.
„Am ajuns undeva în jurul orei 7 seara, cred, la Spitalul Socola. Este foarte mult de lucru la Spitalul Socola. Acolo nu putem da vina pe lipsa aparaturii, pe lipsa tehnicii. Acolo era nevoie numai de niște investiții hoteliere decente, pentru a asigura condiții normale pacienților de acolo, care nu s-au realizat. Nu există lumini pe axele rutiere. Vom vedea cum vom corecta acele probleme. De aceea îl aveam la noi pe colegul de la Corpul de Control”, a mai spus ministrul Sănătății.