Sari direct la conținut

Ministrul Sănătăţii se aşteaptă la o scădere treptată a numărului de cazuri de COVID-19 / Câți pacienți sunt ventilați mecanic

HotNews.ro
Coronavirus in Romania, Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia
Coronavirus in Romania, Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că se aşteaptă la scăderea numărului de cazuri de COVID-19, dar că scăderea nu va fi una rapidă, ci treptată, de la o săptămână la alta. Alte 1.504 de cazuri noi de coronavirus – un record absolut – au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, în urma a peste 25.000 de teste efectuate.

„Ne aşteptăm la o scădere a numărului de cazuri. Nu foarte rapidă, dar va fi o scădere de la o săptămână la alta. Am simţit acest lucru în ultimele două săptămâni, dar nu am scăpat de pericol. Condiţiile rămân aceleaşi. Nu în spital se tranşează această pandemie”, a declarat ministrul Sănătății, la Digi 24.

Potrivit acestuia, în jur 150 – 170 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus sunt ventilaţi mecanic.

„Avem în acest moment în jur de 1.050 de paturi de terapie intensivă COVID complet utilate, dedicate patologiei COVID. Avem până în 500 de cazuri zilnic aflate în această terapie intensivă şi până în 150 – 170 de cazuri care necesită ventilaţie mecanică invazivă”, a explicat Tătaru.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro