Sari direct la conținut

Ministrul Sorina Pintea le promite supraviețuitorilor din Colectiv un mecanism de intervenţie în cazul unui accident cu mari arşi

HotNews.ro
Sorina Pintea, Foto: AGERPRES
Sorina Pintea, Foto: AGERPRES

Supravieţuitori ai incendiului de la clubul Colectiv au discutat, joi, cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, despre realizarea în România a unui mecanism pentru intervenţia imediată în cazul unui accident cu mari arşi, transmite Agerpres.

„Am obţinut acordul ministerului pentru a crea acest mecanism pe care îl propunem. Pe 21 noiembrie, la ora 14.00, vom avea o primă întâlnire a unui grup de lucru din care facem parte şi noi pentru crearea acestui mecanism, în cadrul ministerului, pentru intervenţia imediată în cazul existenţei unui accident cu mari arşi. Şi acest mecanism să fie complementar cumva cu Mecanismul european de intervenţie la dezastre, cel care nu a fost activat la timp la Colectiv. (….) Principiul este următorul: eliminarea tuturor chestiunilor de acţiune ad-hoc în cazurile de mari arşi”, a declarat Mihai Grecea, unul dintre răniţii de la Colectiv, după întâlnirea cu ministrul Sorina Pintea.

El a precizat că există un ghid pentru arşi în spitalele din ţară, însă acesta „limitează acţiunea”.

„Spitalele din provincie sunt cumva crispate în momentul în care au un pacient ars şi vor să scape cât mai repede de el, să îl trimită la Bucureşti. (…) Centrele de arşi care pot trata marii arşi nu există în România funcţionale şi atunci, pentru a putea salva viaţa acestor oameni, trebuie să îi trimitem afară. Mecanismul scurtcircuitează toate volutele acestea birocratice ale momentului, pentru a putea scoate pacienţii în cel mai scurt timp afară din ţară către un centru de arşi adevărat. Adică protocoale cu acele centre ca să se creeze relaţii de încredere, garanţii financiare, asigurarea transportului cu aeronave”, a explicat Grecea.

În opinia sa, transferul pacienţilor arşi în străinătate nu este o soluţie ideală, dar respectă dreptul constituţional la viaţă al cetăţeanului român, pe care statul trebuie să îl garanteze, adăugând că ministrul înţelege situaţia acestor pacienţi şi vrea să schimbe ceva.

Potrivit acestuia, va fi formată o asociaţie care să se ocupe de situaţia pacienţilor arşi din România.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro