Ministrul Toader, membru al Guvernului Dăncilă, are ”exigențe”

”Influențele primite de pretutindeni au făcut din intelectualitatea noastră un fel de peticărie de metaluri variate, cu atât mai răsunătoare cu cât sunt mai asemenea cu tinicheaua.”

Nichifor Crainic[1]

Miercuri, 25 iulie ac., premierul României în conferință de presă la Podgorica (românește ”Podgorița”, ca să înțeleagă toată lumea din aparatul premierului) alături de premierul micii republici (care l-a revoltat pe Donald Trump cu pretențiile sale încă nerostite de a beneficia cândva, la nevoie, de art.5 din statutul alianței denumită Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – dar aceasta este o altă poveste) Muntenegru, Duško Marković, s-a găsit să uite numele capitalei ce-o găzduia și să-și dea țanțoșă cu presupusul că ar fi la Priștina[2], adică tocmai capitala Kosovo.

Gazdele au ezitat puțin între perplexitate și tentația de a izbucni în râs, pentru că renumele doamnei V. V. Dăncilă, de mare gafeuză, i-o luase se pare înainte, dar s-au dovedit la înălțime și, deși nu le-a căzut prea bine să fie confundați cu republica separatistă a albanezilor kosovari încă nerecunoscută oficial de București (printre alte capitale), au făcut tot posibilul să limiteze proporțiile gafei în ochii muntenegrenilor și, de ce nu, al ex-iugoslavilor în general.

În seara de marți, la postul de știri ”Antena 3”, ministrul agriculturii, Petre Daea, un alt gafeur de marcă al recentelor guverne PSD, a ținut să se distingă în ochii telespectatorilor postului (despre a căror reacție în fața alegațiilor sale, făcute cu o seninătate deplină, mărturisesc că aș avea curiozitatea să aflu dacă a fost obiectul vreunei măsurători sociometrice) făcând următoarele – incredibile! – afirmații: ”…Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă și se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenței…”.

Ambele gafe, atât cea a ministrului agriculturii, cât și cea a premierului, au aruncat asupra imaginii și intereselor externe ale României pete de neșters și…era să spun nemeritate. Da, ele sunt nemeritate atunci când le analizăm din perspectiva cetățeanului onest, crunt dezamăgit de politicienii pe care-i votează o dată la patru ani, doar pentru ca să afle că ”n-a ieșit bine nici de această dată”. A cetățeanului onest care, între ianuarie 2017 și februarie 2018 (când s-a consemnat ultima demonstrație de amploare din Capitală) a încercat, prin acțiuni pașnice în stradă să repare consecințele votului din noiembrie 2016, dar nu a reușit.

Dar astăzi nu vreau să mă opresc prea mult asupra miniștrilor de mai sus, ce pot fi acuzați cel mult că nu înțeleg că ocupă fraudulos, cu voie de la clica de partid, dar și din proprie voință, locul în guvern al unor persoane educate și bine pregătite, care să poată face față actului de guvernare și să nu fie atât de puțin mobilate intelectual încât să devină o mare rușine pentru țara lor atunci când deschid gura în public.

De asemenea, nu vreau să insist asupra faptului că, dacă nu pot aduce valoare guvernării, în schimb personajele amintite mai sus se înscriu fără nicio rușine pe lista demnitarilor care le acordă urmașilor lor câte o sinecură la stat[3], așa cum este cazul domnului Victor Dăncilă, angajat consilier la Curtea de Conturi, sau al doamnei Dana Florentina Daea, angajată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, o instituţie din subordinea ministerului condus de tatălui său.

Mă voi opri, în schimb, cu analiza asupra ministrului justiției, domnul Tudorel Toader, un personaj care face figură de intelectual, și încă rasat, care nu ezită să folosească zeflemeaua superioară pentru a transmite public ”fine” analize juridice, considerând, sub pavăza aproape impenetrabilă a orgoliilor sale universitare, că nu există nimeni în România care să-i poată oferi o lecție de drept.

Iar dacă totuși există cineva care să îndrăznească, să zicem, de-un exemplu, așa, la-ntâmplare c-ar fi vorba de procurorul (DNA, quelle horreur!) Alexandra Lăncrănjan, prea puțin inspirată (poate la rândul său puțin orgolioasă ca să-nțeleagă că nu este cazul să intre într-o dispută în contradictoriu cu un astfel de intelectual de rasă ce nu acceptă să fie combătut cu argumente pe o platformă de socializare), atunci cu siguranță respectiva persoană va afla neîntârziat că ministrul e cel care are ultimul cuvânt: Inspecția Judiciară![4]

De ce se-ntâmplă să afirm că domnul Tudorel Toader este un intelectual rasat și ce are a face acest lucru cu poziția sa actuală de ministru, urmează cât de repede să vă lămuresc, desigur. În primul rând apelez la CV-ul domniei sale. Eu am folosit ca referință CV-ul publicat de Camera Deputaților[5] și trebuie să mărturisesc că l-am luat de bun, deși site-ul ”Aktual24” a publicat un material sub semnătura domnului Victor Gheja[6], ce mă avertizează că domnul ministru a avut unele scăpări în redactarea sumarului existenței domniei sale:

Dar nu am dat curs avertismentului, pentru că eu însumi am absolvit un liceu cu profil tehnic și nu văd nimic rău în acest lucru. Ce-i drept, deși liceul meu era la 50 de metri de cel de matematică-fizică, evident mai bine cotat, mărturisesc că nu m-am gândit niciodată să pretind că aș fi absolvit dincolo de gardul liceului meu, la cel vecin. Dar nici ministru nu am ajuns.

În fine, chiar dacă domnul Toader a pornit într-adevăr CV-ul cu stângul, formulând o ușoară inexactitate, mai apoi domnia sa a absolvit totuși Facultatea de Drept la Iași și, de asemenea, a obținut un doctorat în științe juridice.

Cariera și-a început-o ca procuror în Panciu, între anul 1986 și octombrie 1990. Atunci a decis că este suficient câtă experiență a adunat la munca de jos prin târgușorul Panciului și a decis că pasul către o carieră universitară i se potrivește mult, dar mult mai bine.

Observ totuși, înainte de-a trece mai departe, că în calitatea sa de procuror în Republica Socialistă România, undeva într-un orășel din Moldova, experiența (și expertiza) domniei sale, obținută în anchete și nu din spatele teoriilor de la catedră, nu-l prea recomandă să ofere lecții unor procurori de mari parchete specializate din zilele noastre. Dar – și subliniez – aceasta este părerea mea proprie, deci absolut, dar absolut subiectivă!

Mai departe. Relativ repejor, domnul Toader ocupă diverse funcții academice:

▪între 1993 și 1995 este secretar științific al Consiliului Facultății de Drept de la Iași;

▪în 1995 (la frumoasa vârstă de 35 de ani) devine prodecan al Facultății de Drept de la Iași și membru în Senatul Universității ”Al. I. Cuza”;

▪în anul 2004 decan al Facultății de Drept din Iași;

▪în anul 2005 director al Școlii doctorale din cadrul Facultății de Drept de la Iași;

▪în anul 2016 devine rector al Universității ”Al. I. Cuza”.

În calitate de profesor de drept, Tudorel Toader predă la discipline cum sunt: (i) criminologie, (ii) drept penal român, (iii) drept penal european și, în fine (iv) cursul privind infracțiunile prevăzute de legile speciale.

Între anii 1991 și 2006 domnul ministru Toader a fost și avocat în cadrul Baroului Iași, dar eu unul nu am aflat dacă a pledat în calitatea sa de penalist și ce anume procese ar fi câștigat. Dar ne poate lămuri chiar domnia sa ori alte persoane cu inimă mare care au știință despre activitatea domniei sale ca avocat – nu de alta, dar și experiența de avocat ar putea fi un atu atunci când ești chemat să evaluezi (ca un profesionist, vorba domnului Codrin Ștefănescu[7]) alți confrați ce ar urma să devină manageri în parchetele specializate din cadrul Ministerului Public.

După ce, în septembrie 2006, Tudorel Toader și-a suspendat activitatea în cadrul Baroului Iași, domnia sa a fost numit judecător la Curtea Constituțională și, în mai 2014, Guvernul României (Victor Ponta) l-a desemnat ca reprezentant al României la Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, cunoscută drept Comisia de la Veneția.[8]

Domnul Tudorel Toader vorbește limba română foarte bine (cu elocvență, aș adăuga eu) și la nivel mediu limbile franceză și engleză. Domnia sa a mai absolvit și Colegiul Național de Apărare, deci se cheamă că are cunoștințe bune în domeniul securitar. Este distins cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de cavaler (conferit de Traian Băsescu, în anul 2012) și Ordinul ”Sfinții împărați Constantin și Elena” al Bisericii Ortodoxe Române (conferit de Patriarhul Daniel, în același an de grație, 2012).

Acum, după ce am încheiat prezentarea examinatorului, trebuie să menționez că toate aceste date ar trebui să ne fie tuturor de folos pentru a înțelege ce anume stă în spatele anunțului Ministerului Justiției[9] – știut fiind faptul că, după ce dosarele celor patru candidați la șefia DNA au fost acceptate, miercuri, 25 iulie ac. s-a derulat etapa interviului cu ministrul justiției:

Dacă nu ați înțeles exact ce anume vrea să spună comunicatul ministerului, nu sunteți singurul/singura. O cheie de deslușire a misterului ne oferă un alt intelectual de marcă al științelor dreptului, domnul Lucian Bolcaș[10]: ”Este o măsură a exigenței. Și din punct de vedere psihologic pot să fie caracterizați și cei care se înscriu printre primii la asemenea concursuri, cei care-și doresc continuitatea într-un sistem. Sunt o serie întreagă de criterii care la un profesor universitar cum este ministrul Justiției valorează foarte mult. Exigențele sporite, mai ales în materia aceasta în care e vorba de soarta oamenilor, de viața oamenilor, niciodată nu sunt inutile.”

Ei bine, poate că așa și este. Este îmbucurător faptul că domnul Bolcaș înțelege că exigențele sporite caracterizează guvernul lui V. V. Dăncilă, Petre Daea și Tudorel Toader (printre alții). Dar să vedem, mai întâi de toate, cine au fost candidații care miercurea trecută nu au satisfăcut exigențele intelectuale și manageriale ale ministrului Tudorel Toader, examinatorul:

(i) Marius Iacob, fostul prim procuror-șef adjunct al Parchetului General, care a devenit adjunctul Laurei Codruța Kovesi în iulie 2013, propus fiind de ministrul justiției din acel moment, Robert Cazanciuc;

(ii) Cristian Lazăr, în prezent adjunctul Secţiei de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

(iii) Elena Grecu, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în prezent şef de serviciu în structura centrală a DNA;

(iv) Florentina Mirică, șef al Direcției de combatere a corupției din cadrul DNA, ce-i drept promovată în această funcție de Laura Codruța Kovesi.

De fapt în ce constă examenul/interviul[11] care, iată, i-a lăsat repetenți pe patru dintre procurorii cu funcții manageriale ai Ministerului Public – care, de bine, de rău, au în spate anchete serioase soldate cu condamnări în instanță – se poate vedea în tabelul de mai jos:

Dacă din cei patru enumerați anterior niciunul nu a reușit să treacă de testul schițat mai sus, mă întreb, asemeni domnului Zegrean, cum se face că sunt totuși în funcție și au rezultate? Ceva nu se potrivește aici. Adică, fie examinatorul nu a fost mulțumit de prestațiile candidaților pentru că, de fapt, nici nu urmărea acest lucru, fie sunt slab pregătiți – ori eu nu cred nicio clipă acest lucru.

După interviul cu răspunsuri destul de penibile date de actualul șef al DIICOT, Felix Bănilă[12], preluat în direct de televiziuni, care a ajuns totuși șeful acestui important parchet specializat, de această dată ministrul justiției (spre deosebire de CSM) a preferat să desfășoare interviurile fără prezența presei. Eu am o bănuială asupra motivului lipsei de transparență, dar prefer ca fiecare dintre dumneavoastră să găsească propriul răspuns.

Am mă opresc aici cu analiza circului examinării candidaților la șefia DNA. Vedem acum cine este examinatorul, nu ca om politic, ci ca profesionist al dreptului, ca intelectual, știm cine au fost candidații și – cel puțin teoretic – care au fost exigențele interviului. Nu cred nicio secundă că nu putea fi ales dintre cei patru un profesionist care să conducă DNA. Nu cred că cel puțin unul dintre cei patru nu putea formula răspunsurile necesare pentru a dovedi că poate conduce acest parchet specializat.

Dacă a fost totuși o problemă, aceasta este la examinator. Și este o problemă nu doar de exigență politică, ci și de statut intelectual. De orgoliu – orgoliul pseudo-profesionistului, cum spunea Nichifor Crainic?, o ”peticărie de metaluri variate, cu atât mai răsunătoare cu cât sunt mai asemenea cu tinicheaua” – care a încălecat puțina patină a profesionistului cu rugina măririi de sine: ”…lăsați pe mine c-o rezolv eu, și de nu v-o place…!”

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro