Sari direct la conținut

„Miracol”: O femeie a născut gemeni în timp ce era în comă din cauza Covid

HotNews.ro
„Miracol”: O femeie a născut gemeni în timp ce era în comă din cauza Covid

O femeie care a născut gemeni în timp ce era într-o comă cauzată de coronavirus a descris nașterea ca fiind un „miracol”, scrie The Guardian.

Perpetual Uke, femeia în cauză, a fost internată în spitalul Regina Elisabeta din Birmingham în luna aprilie după ce a contractat coronavirusul.

Femeia a fost ventilată mecanic după ce a dezvoltat o formă severă a COVID-19, medicii plasând-o ulterior într-o comă indusă medical după ce starea ei s-a deteriorat.

Medicii au decis să îi facă o operație cezariană pentru a salva bebelușii în cazul în care femeia nu își va reveni, realizând procedura când aceștia aveau doar 26 de săptămâni.

Însă când Uke s-a trezit din comă și nu și-a văzut burta s-a temut că a pierdut sarcina.

„Nu mi-am putut vedea burta și m-am gândit că mi-am pierdut bebelușii”, a relatat aceasta, adăugând că „este un miracol ce s-a întâmplat, să scapi din asta”.

„Ne simțim foarte bine. Îmi amintesc că m-am îmbolnăvit și că a venit să mă ia ambulanța iar apoi am fost plasată în comă”, a continuat Uke.

„Trezirea din comă a fost cel mai groaznic aspect. Am avut coșmaruri. Am fost nevrotică, nu mi-am putut vedea burta și m-am gândit că mi-am pierdut bebelușii și toată familia mea a murit”, a povestit aceasta.

„A fost o perioadă foarte îngrijorătoare pentru soțul meu și ceilalți copii și chiar după ce m-am trezit nu mi-am putut vedea bebelușii pentru mai bine de două săptămâni”, a spus Uke.

Bebelușii gemeni, o fetiță și un băiat care cântăreau doar 765 respectiv 850 de grame la naștere, au fost duși la o unitate de terapie intensivă neonatală pentru perioada în care Uke și-a revenit.

Uke, la rândul său un medic la spitalul din Birmingham, a fost reunită cu bebelușii, soțul și ceilalți doi copii ai ei în vârstă de 12 și 11 ani.

„Venitul acasă a fost momentul real de vindecare pentru mine”, a relatat femeia, adăugând că „familia este împreună acum și suntem foarte, foarte fericiți”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro