Mircea Cartarescu a primit Premiul National de Poezie 'Mihai Eminescu' pentru Opera Omnia
Poetul, prozatorul, criticul literar şi publicistul Mircea Cărtărescu a primit Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia. Premiul a fost decernat, ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoşani.
Cărtărescu a fost nominalizat pentru a treia oară pentru cel mai important premiu de poezie din România, după ediţiile organizate din 2014 şi 2015. Alaturi de Cartarescu la editia din acest an au mai fost nominalizati : poeţii Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu şi Lucian Vasiliu.
Câştigătorul Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia va intra în posesia sumei de 30.000 de lei, dar şi a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.
Juriu naţional a fost condus de academicianul Nicolae Manolescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Poetul Ciprian Popescu a câştigat Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru debut, care este acordat de Memorialul Ipoteşti-Centrul de Studii Mihai Eminescu.
Acesta a fost premiat pentru volumul ‘Mile End’ apărut la Editura Max Blecher.