Skip to content
Mircea Dusa, Foto: Agerpres

Mircea Dusa: Vom demara, in acest an, un proiect de modernizare a Bazei 71 Aeriana

Ministerul Apărării Naționale va demara în acest an o acțiune de modernizare a Bazei 71 Aeriană de la Luna, de lângă Câmpia Turzii, a declarat, sâmbătă, secretarul de stat Mircea Dușa, potrivit Agerpres.

„Vom demara în acest an un alt proiect de modernizare a bazei de aici de la Câmpia Turzii, aceasta însemnând modernizarea pistei, construcția de noi hangare pentru avioane și mentenanță, dublarea capacității de depozitare a combustibilului și extinderea platformei de parcare cu portanță foarte mare, adică și pentru avioane C17”, a precizat Dușa, prezent la un miting aviatic de la Luna.