Miruna Ioani (Și blondele gândesc): „Ca să accepți ajutor, e nevoie să-ți ajungă cuțitul la os. Cu doi sâni inutili, rolul tatălui e foarte important”
Numele Mirunei Ioani (38 de ani) este aproape sinonim cu sintagma „Și blondele gândesc”, așa cum și-a numit blogul lansat acum 18 ani. Stomatolog de profesie, mama lui Victor (6 ani) și a lui Tudor (9 ani), soția neurochirurgului Horațiu Ioani, Miruna și-a format o adevărată comunitate pe canalele de social media, acolo unde povestește cu vulnerabilitate și fără ocolișuri despre ce înseamnă cu adevărat viața de părinte, necosmetizată, cu bucurii mari, dar și cu oboseală, vinovății neliniști.
Este una dintre vocile au susținut normalizarea alăptării în public (prin lege) și care a pledat constant pentru un stil de parenting „de bun simț”, „imperfect”, fără „shaming” la adresa mamelor. De câțiva ani, Miruna a creat comunitatea The Sisterhood Society, un spațiu unde femeile învață să se sprijine între ele, să evite judecățile și comparațiile, să ceară (și să ofere) sprijin real atunci când simt că le apasă prea tare grijile care vin la pachet cu viața de părinte.
În interviul pe care ni l-a acordat, Miruna Ioane ne dezvăluie cum arată viața alături de cei trei bărbați (doi copii și un adult) din viața sa, cum duce pe umeri „încărcătura mentală” a unei familii și cum a învățat să ceară ajutor. Miruna vorbește despre autenticitate în online, dar și în propria viață. Despre cât de greu – și cât de eliberator – poate fi să renunți la masca „mamei perfecte” și să îți crești copiii „după inimă”, nu după standarde tot mai greu de atins.
Ce înseamnă pentru tine „parenting de bun-simț” și cum se diferențiază de parentingul „după manual”?
Nu aș desființa parenting-ul „de manual”, eu mi-am luat multă inspirație de acolo. Nu îmi pot crește băieții după cum m-au crescut ai mei pe mine în totalitate, iar unele lucruri diferite mi-au fost de folos. În sensul că am primit o direcție, de exemplu „poți fi un părinte bun și când copilul e nemulțumit” sau „două lucruri pot fi adevărate în același timp: n-am chef să mă joc și îmi iubesc copilul nespus”.
Dar tu știi că eu am învățat o carte de parenting pe de rost? Pe cea a Laurei Markham, cu frați fericiți, e o parte cu scenarii și dialoguri – pe de rost! Ca să îți imaginezi cam cât de disperată eram. Ei bine, nu mi-am folosit la nimic. De ce? Nu c-ar fi cartea de vină, dar copiii mei niciodată nu răspundeau ca în scenariul ei. Eroare îmi dădeau: 404 direct. Însă, după ce stabilim că nu lovim copiii și nu îi pedepsim, cred că e bine să nu îi creștem după manual, ci după simț. Că e bun sau nu, rămâne de văzut, dar mereu am zis: să nu-i creștem după cărți, ci după inima noastră. E cel mai autentic mod.
Citește continuarea articolului AICI.