Alegerile parlamentare din Rusia câștigate de partidul pro-Kremlin – și catalogate de UE drept „un simulacru de democrație” – au adus în Duma de Stat aproape 50 de veterani ai războiului din Ucraina, dacă nu mai mulți.
- Zecile de veterani de pe frontul din Ucraina ajunși pe băncile Dumei de Stat transformă parlamentul Rusiei într-o cameră de rezonanță a războiului.
- Dar mișcarea nu e doar una simbolică. Această militarizare a legislativului este un plan bine pus la punct a Kremlinului, spun observatorii.
- Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni.
- Abonamentele dascălilor sunt distribuite prin două organizații de educație care investesc în profesori.
Alegerile câștigate de partidul pro-Kremlin Rusia Unită au adus în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului țării, 49 de veterani ai războiului din Ucraina, a anunțat Vladimir Iakușev, secretarul Consiliului General al grupării politice a președintelui Vladimir Putin.
Numărul este deja impresionant. Veteranii vor asigura astfel unul din zece locuri din Duma care numără 450 de membri.
De fapt, în mod controversat, cifra anunțată inițial de Iakușev era mai mare. Acesta declarase că 86 de militari ar fi intrat în parlament. Dar Rusia Unită a făcut o solicitare, iar declarațiile sale au fost șterse de pe paginile instituțiilor media de stat care le publicaseră.
RIA Novosti, spre exemplu, a șters articolul, anunțând că vrea „să verifice datele”.
Oricum, mulți alți veterani au fost implicați în procesul electoral. Înainte de scrutin, autoritățile electorale ruse anunțaseră că aproape 1.600 de veterani ai războiului au fost înregistrați drept candidați la alegerile federale, regionale și locale.
Cel puțin 200 de veterani fuseseră nominalizați pentru locuri în Duma de Stat. Iar Ella Pamfilova, președinta Comisiei Electorale Centrale, s-a declarat convinsă că „alegătorii noștri le vor acorda sprijin și încredere deplină”.
Cine sunt unii dintre parlamentarii veterani de război
Unii dintre cei aleși sunt foști politicieni care s-au înrolat în armată, deși în multe cazuri nu este clar dacă au fost trimiși pe linia frontului ca trupe de asalt sau au îndeplinit alte roluri în spatele frontului.
Sunt cunoscute și identitățile unor militari aleși în circumscripții uninominale. Printre aceștia se numără veteranul Grupului Wagner, Kirill Tikhonovich, care a luptat în estul Ucrainei în 2014 și Vladislav Gusev, care a participat la acel război și la războiul civil din Siria, potrivit El Pais.
Unul dintre candidați, identificat de New York Times, a participat la asaltul Rusiei asupra orașului Mariupol în primele luni ale războiului din Ucraina.
Un altul a făcut parte din brigada acuzată de uciderea unor civili nevinovați în Bucea, o suburbie a Kievului. Un al treilea este un corespondent de război cu legături la Kremlin, care a fost rănit de o dronă ucraineană în 2024.
Intrarea lor în politică a dat un sens mai puternic intenției Kremlinului a fost acela de a transforma alegerile într-o demonstrație de sprijin popular pentru război.
„Adevărata elită a Rusiei”
Publicația El Pais a observat că programele menite să atragă personalul militar în politică s-au confruntat până acum cu rezistența membrilor partidului de guvernământ, care au fost reticenți să le facă loc.
Cu toate acestea, Iakușev s-a arătat bucuros de noua evoluție. „(Intrarea personalului militar) reprezintă o contribuție semnificativă. Președintele s-a referit și el la acest lucru”, a subliniat Iakușev.
Putin a făcut într-adevăr referire la asta.
Liderul rus a subliniat importanța implicării militare în politică într-un mesaj adresat națiunii în ajunul votului. „Alegerea și voința voastră vor demonstra încă o dată că milioane de oameni îi susțin pe soldații noștri, că suntem un popor unit”, a spus Putin.
Putin i-a numit pe veteranii războiului din Ucraina „adevărata elită a Rusiei” în februarie 2024, când a anunțat programul extrem de selectiv „Timpul eroilor”, care oferă formare managerială și plasare profesională foștilor combatanți.
Noii lideri, a spus el, vor deveni grupul căruia „i s-ar putea încredința într-o zi Rusia”, înlocuind o elită care „și-a umplut buzunarele în anii 1990”.
Jurnaliști ruși independenți au stabilit că mai mulți participanți la program au fost acuzați de crime de război.
Militarizarea societății: pe străzi, în educație și cultură, în politică
Intrarea militarilor pe băncile parlamentului este o ilustrare a militarizării tot mai ample a societății ruse și primul test de amploare care arată până unde este dispus să meargă Kremlinul în ceea ce privește împuternicirea veteranilor în viața politică a țării.
Dacă, în primele zile ale invaziei Ucrainei, liderii au numit-o o „operațiune militară specială” care ar afecta minim viața oamenilor, mai degrabă decât un război pe scară largă, acum statul a căutat să promoveze veteranii și soldații căzuți la datorie peste tot: la televiziune, în filme, în școli – și chiar într-o nouă stație de metrou din Moscova.
Stația, situată pe linia Rubiovo-Arkhangelskaia, are basoreliefuri cu soldați alături de drone și echipament militar.
Sistemul de învățământ al țării a fost deja adaptat pentru a normaliza ideologia de război și pentru a pregăti copiii pentru un eventual serviciu militar.
Elevii nu urmează doar cursuri patriotice obligatorii, dar și diverse variante ale unei instruiri militare de bază.
Kremlinul se bazează pe organizații de tineret extrem de bine organizate și finanțate de stat pentru a-i îndruma pe copii către forțele armate.
Presa controlată de stat, televiziunea și industria cinematografică s-au orientat și ele în mare parte către promovarea cultului soldatului căzut la datorie și sărbătorirea realizărilor militare ca apogeu al statutului social.
Un politician a explicat filosofia din spatele intrării militarilor în politică.
„Veteranii aduc un simț acut al dreptății” și o receptivitate față de dificultățile cotidiene ale cetățenilor obișnuiți, a declarat Konstantin N. Rizhak, candidat al partidului naționalist și social-conservator „O Rusie Justă”, care a luptat în Ucraina din octombrie 2022 până în iulie 2023.
Integrarea veteranilor în regim
Dar nu e doar asta. Într-o analiză pe tema plasării veteranilor pe listele de partid, doi analiști au explicat în ziarul italian Il Foglio că unul dintre scopurile mișcării este de a-i integra pe aceștia în regimul lui Putin, dar fără a schimba „putinismul”.
Există o mare nevoie.
„Novaia Gazeta Europe” estimează că un număr total de 2,5 milioane de persoane au fost recrutate, dintre care cel puțin 400.000 s-au întors deja acasă de pe front, iar alte 700.000 le vor urma în cazul în care războiul se va încheia.
Întregul contingent sovietic din Afganistan din anii 1980 a numărat 620.000 de soldați pe o perioadă de nouă ani.
Veteranii se întorc cu speranța unui statut privilegiat, dar și cu rețelele de contacte pe care și le-au creat în timpul petrecut pe front și cu nemulțumirile acumulate pe parcursul războiului. Prin urmare, întrebarea politică pentru Moscova este: cum poate fi împiedicat acest nou și vast electorat să-și dezvolte propriile interese și organizații?
Statul, care i-a plătit pe acești oameni să plece la război, trebuie acum să-i plătească din nou pentru ca ei să se întoarcă acasă în liniște.
Kremlinul a fost deja martorul unor probleme de două ori.
Asociațiile veteranilor războiului din Afganistan au alunecat în economia subterană și în crima organizată după prăbușirea statului sovietic. Iar paramilitarii lui Evgheni Prigojin au mărșăluit spre Moscova în iunie 2023.
Prin urmare, Kremlinul a decis să realizeze un soi de integrare a acestora. Inclusiv în politică. Candidatul ideal este un veteran loial administrației și fără experiență politică.
Prezența militarilor în parlament poate exercita o presiune
Unii cred că oferirea unei platforme mai largi elitelor militare generează anumite riscuri. Aceste voci amintesc că principala amenințare la adresa regimului Putin de la începutul războiului a venit din partea revoltei lui Evgheni Progojin și a militarilor care au afirmat că acesta nu a mers suficient de departe în război.
Mikhail Komin, analist la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene, a explicat pentru New York Times că partidul a încercat să găsească un echilibru între foștii combatanți căliți în lupte și cei care au deținut anterior funcții de conducere și au realizat apoi că o perioadă petrecută în uniformă le-ar putea îmbunătăți poziția.
„Prin amestecarea combatanților adevărați cu cei «nominali»”, a explicat acesta, autoritățile „încerarcă în mod deliberat să împiedice orice fel de autonomie a acestui potențial grup politic din Parlament format din veterani”.
Totuși, Komin a afirmat că prezența unui număr atât de mare de foști combatanți în guvern ar putea „exercita presiune asupra elitelor birocratice și de afaceri pentru a-și demonstra loialitatea față de armată prin acordarea unui sprijin concret pentru război”.
Un grup numeros și vocal de veterani ar putea deveni un bloc puternic capabil să zădărnicească un armistițiu sau eforturile de reconciliere postbelică, a spus el.
Membrii Dumei „vor vota așa cum li se va spune”, spun alte voci
Nu toți sunt însă așa de siguri că militarii vor putea opune vreo rezistență, chiar și din Dumă.
Aleksei Venediktov, fostul redactor-șef al postului de radio liberal „Ecoul Moscovei”, care a fost închis în primele zile ale războiului, a minimalizat rolul pe care veteranii atent selecționați l-ar putea avea.
„Toată lumea știe”, a spus el, că membrii Dumei „vor vota așa cum li se va spune”.
Duma a jucat într-adevăr un rol de ștampilă pentru proiectele de lege dorite de Kremlin. Nu pare că lucrurile se vor schimba.
Partidul lui Putin a obținut de data aceasta mai multe voturi decât la alegerile dinainte de război.
Rezultatul, au observat unii comentatori, sfidează orice logică, având în vedere eșecul Kremlinului în invazia Ucrainei – un conflict care, pentru ruși, a durat deja mai mult decât Primul sau Al Doilea Război Mondial -, criza economică gravă care afectează țara și intruziunea statului în viața oamenilor.
Dar nu este vorba doar despre scorul Rusiei Unite. Programele electorale ale principalelor partide sunt, în linii mari, similare și susțin în mare măsură politicile Kremlinului.