Mise en place la TNB
În amplele foaiere ale Sălii Mici se vernisează marți, 15 martie 2016, la ora 18.30, o spectaculoasă expoziție de costume a Departamentului Modă a Universității Naționale de Arte București (UNARTE), expoziție intitulată Mise en place la TNB și realizată de prof. univ. Dr. Unda Popp și prof. univ. Dr. Doina Lucanu împreună cu un grup de masteranzi Modă anul I, studenți Modă anul II licență și studenți Textile (în cadrul proiectului AAICREA).
Nu întâmplător această expoziție se deschide chiar în seara premierei unui nou spectacol intrat în repertoriul de la Sala Mică a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, spaţiu destinat în ultimele două stagiuni, exclusiv, tinerilor creatori, prin Programul 9G la TNB, și anume premiera spectacolului EDEN de Eugene O’Brian, prin care se continuă
Eden, de Eugene O’Brien
Foto: TNB
demersul TNB de a sprijini artiştii tineri. EDEN este rezultatul colaborării dintre Ambasada Irlandei (care a acordat o bursă unui masterand care montează un text irlandez), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti şi TNB, spectacolul reprezentând examenul de master-regie al Cristinei Giurgea.
Așadar, prin expoziția din foaierele Sălii Mici, „TNB duce mai departe povestea tinerilor”, de astă dată a celor din zona artelor vizuale, inițiativă care se dorește continuată și prin colaborări viitoare cu tinerii artiști plastici.