Misiunea NATO din Irak, mutată în Europa din cauza războiului. Anunțul alianței
NATO a anunțat vineri că misiunea sa din Irak se relochează integral în Europa, în condițiile în care Iranul continuă să lanseze atacuri asupra țărilor din Golf ca răspuns la războiul lansat de Statele Unite și Israel împotriva sa, au scris Reuters, AFP și The New York Times.
Cartierul general al Alianței, din Mons, Belgia, a declarat într-un comunicat că „relochează în siguranță” personalul misiunii irakiene în Napoli, Italia.
Un oficial din cadrul NATO a declarat pentru Reuters, sub condiția anonimatului, că este vorba despre „câteva sute de trupe”.
Este neclar când sau dacă vor mai reveni sau nu în Irak.
„Aș dori să mulțumesc Republicii Irak și tuturor aliaților care au ajutat la relocarea în siguranță a personalului NATO din Irak”, a declarat generalul american Alexus Grykewich, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa.
Misiunea a fost creată în 2018
Misiunea NATO din Irak a fost creată în 2018, ca efort non-combat de instruire și consiliere pentru consolidarea forțelor irakiene de securitate. La acea vreme, organizația Statul Islamic se retrăgea după campania sa letală din Siria și nordul Irakului. Scopul misiunii era acela de a se asigura că forțele irakiene își pot stabiliza țara și pot preveni o revenire a Statului Islamic.
Retragerea se produce la 23 de ani de la invazia coaliției condus de SUA în Irak, din 2003, pentru a-l înlătura de la putere pe președintele de la acea vreme, Saddam Hussein. Operațiunea a declanșat un război civil și a lăsat în urmă o țară instabilă și vulnerabilă.
Trupele combatante ale Statelor Unite s-au retras la finalul anului 2011, iar după doar câteva luni a început insurgența Statului Islamic.
Printre grupările irakiene armate care au lupta împotriva Statului Islamic s-au numărat și miliții sprijinite de Iran. Forțele americane au avut ciocniri repetate în Irak cu cele susținute de Teheran, inclusiv cu miliții care au atacat misiuni diplomatice americane cel mai recent săptămâna trecută.
Allison Hart, purtătoare de cuvânt a NATO, a spus că alianța își va continua misiunea de antrenament. „Siguranța și securitatea personalului nostru sunt primordiale”, a subliniat ea, refuzând să ofere detalii suplimentare.