Mister în jurul dronei Shahed care a lovit baza britanică din Cipru. Ce spun oficialii de la Londra
Drona Shahed care a lovit luni dimineață baza Forțelor aeriene britanice (RAF) de la Akrotiri, în Cipru, nu a fost lansată din Iran, a confirmat joi guvernul de la Londra, potrivit agenției spaniole de presă EFE.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că investigația inițială efectuată asupra componentelor recuperate ale dronei a stabilit că aceasta era într-adevăr o dronă iraniană Shahed, dar aceasta nu a fost lansată din Iran.
Drona a lovit un hangar al aerodromului – nu o pistă, cum se afirmase anterior – și a provocat pagube minime, fără victime.
În fața criticilor opoziției conservatoare, premierul laburist britanic Keir Starmer a reafirmat miercuri că Regatul Unit nu se va alătura Statelor Unite și Israelului în războiul împotriva Iranului dacă nu există o bază legală și o planificare asupra obiectivelor, notează Agerpres.
Totuși, Starmer a autorizat utilizarea bazelor britanice pentru atacuri în „scopuri defensive” asupra obiectivelor militare iraniene, justificarea pe care a invocat-o fiind aceea de a proteja cetățenii britanici din zonă.
Incidentul cu drona a precedat decizia lui privind acordarea acestei autorizații.
Tot după acest incident, guvernul de la Londra a anunțat marți desfășurarea în Cipru a distrugătorului HMS Dragon și a unor elicoptere Wildcat cu capacități anti-dronă pentru a proteja personalul britanic staționat la baza Akrotiri.