Sari direct la conținut

Misterioasa dispariție a Luciei, o româncă angajată a unei instituții UE din Luxemburg, face înconjurul Germaniei

HotNews.ro
Lucia Alexandroae, Foto: Politia Germana
Lucia Alexandroae, Foto: Politia Germana

Lucia-Miorița Alexandroae a dispărut fără urmă de un an. Acum, și poliția germană o caută pe românca de 31 de ani, a cărei dispariție a fost reclamată în decembrie 2022. Ea lucra la Luxemburg, într-o instituție a UE, scrie presa germană.

Angajată a Eurostat, femeia locuia cu familia ei în Belgia. Ea a fost văzută ultima dată pe 8 decembrie 2022, la locul ei de reședință din Sterpenich, Belgia. De acolo făcea în fiecare zi naveta peste graniță, până la Luxemburg, unde era contabilă la Eurostat. Femeia este căsătorită și are o fetiță de doi ani.

În dimineața zilei de 9 decembrie 2022, Lucia nu a mers la serviciu ca de obicei și nimeni altcineva nu ar fi văzut-o sau auzit ceva de la ea. Potrivit informațiilor din presa germană, nu este exclus ca tânăra să fi avut intenția ca în decembrie anul trecut să călătorească în România.

Istoricul cazului

Angajată a Oficiului de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat), Lucia-Miorița Alexandroaeare cetățenie luxemburgheză, e originară din România și locuia în orașul belgian Sterpenich, chiar la granița cu Luxemburg, înainte de dispariție, după cum a anunțat poliția.

Potrivit informațiilor Bild, Lucia Alexandroae locuia acolo cu soțul ei și cu fiica ei de doi ani și jumătate, într-o casă semi-decomandată. În 8 decembrie 2022, ar fi avut ultimul ei apel video cu familia din România, așa cum a declarat sora ei mai mare unui portal de știri românesc. Apoi, în 10 decembrie, a venit vestea de la soțul Luciei, care i-a explicat surorii acesteia că Lucia a dispărut brusc, fără să spună unde se duce. Sora femeii spune însă că Lucia nu ar fi plecat niciodată fără fiica ei, dupa cum relateaza RTL online. Sora acesteia a reclamat apoi dispariția Luciei la polițiile din Belgia și din România.

Ea susține că soțul surorii ei ar fi amenințat-o pe Lucia cu moartea, că între cei doi soți erau neînțelegeri de mai mult timp și că Lucia ar fi menționat chiar că vrea să divorțeze.

„Am anunțat dispariția surorii mele și acolo în Belgia, dar și aici la noi la Poliție. Am fost și am dat declarații. Sora mea și fiica ei au și cetățenie luxemburgheză. Am auzit că ar fi amenințat-o cu moartea, că ar fi amenințat-o că o va face să dispară ca pe Elodia”, declara sora Luciei, în dcembrie 2022, conform Antena 3.

Soțul suspectat inițial a fost eliberat

Din cauza amenințării cu moartea, poliția belgiană l-a vizat în cele din urmă pe soț în cadrul anchetei. Acesta a fost arestat în ianuarie 2023. Grădina din spatele casei familiei a fost săpată, iar pădurile învecinate au fost periate de echipele de poliție zile întregi, dar totul fără rezultat.

După ce soțul Luciei a fost audiat, el a fost eliberat. Până astăzi nu există dovezi concrete care să îl incrimineze în dispariția soției sale. El a declarat portalului de știri belgian Sudinfo, prin intermediul avocatului său, că nu are informații noi despre anchetă, mai precizează RTL.de.

Anunțul poliției germane

Pentru a lămuri cumva cazul, poliția belgiană a extins căutarea Luciei-Miorița Alexandroae spre Germania. Oficialii presupun că persoana dispărută s-ar putea afla și în regiunea din jurul orașului Trier.

Direcția de criminalistică a poliției din Trier (landul Renania Palatinat) a publicat pe site-ul său anunțul oficial de căutare al poliției belgiene, cu date de contact în Germania, pentru eventuali martori sau informatori.

Tânăra femeie este descrisă astfel: în jur de 1,65 metri înălțime, păr lung castaniu deschis și ochi căprui. Se mai menționează: “Persoana dispărută se afla în Luxemburg în fiecare zi pentru a lucra. Există încă posibilitatea ca ea să fie în regiunea Trier.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro