Mittal Steel contra Luxemburg si Franta
Propunerea de preluare a Arcelor lansata de Mittal Steel starneste ingrijorare in Europa. Premierul din Luxemburg va utiliza „toate mijloacele” pentru a preveni preluarea Arcelor de catre grupul anglo-indian Mittal Steel.
Juncker si-a exprimat nemultumirea, in fata Parlamentului, dupa o intalnire avuta marti cu magnatul indian Lakshmi Mittal, proprietarul Mittal Steel, spunand ca acesta nu l-a consultat din timp, adaugand ca nu crede ca tranzactia ar fi in interesul Europei.
„Sunt hotarat, ca si guvernul, sa facem tot posibilul, folosind toate mijloacele necesare, pentru a respinge oferta de preluare”, a spus Juncker.
Comentariile lui Juncker au venit in completarea celor facute luni de ministrul francez de finante, Thierry Breton, care a reprosat faptul ca nu a fost informat in avans despre oferta Mittal Steel. Ingrijorarea liderilor europeni este data de posibila inchidere a unor capacitati de productie apartinand Arcelor, situate in Europa de Vest, intr-un moment in care somajul este oricum foarte ridicat.
Fuziune record
Mittal Steel, cel mai mare grup siderurgic din lume, a oferit acum o saptamana 18,6 miliarde de euro pentru Arcelor, locul doi mondial. Grupul anglo-indian ce detine Sidex Galati a avansat un pret pe actiune de 28,21 euro, valoare cu 27% peste cotatia bursiera afisata la inchiderea sedintei de joi.
Actionarii Arcelor vor primi patru titluri Mittal Steel si 35,25 euro pentru fiecare cinci actiuni Arcelor. De asemenea, Mittal Steel a informat ca suma maxima ce va fi platita in numerar se va ridica la 4,7 miliarde de euro.
„Credem ca oferta este atractiva si va fi structurata astfel incat actionarii Arcelor sa aiba oportunitatea sa participe la cresterea potentiala a noii structuri si, in acelasi timp, sa primeasca si o suma generoasa”, a declarat Lakshmi N. Mittal, presedinte si director executiv al Mittal Steel.
Structura rezultata in urma tranzactiei va avea o capitalizare de piata de 40 de miliarde de dolari si o productie anuala de 100 de milioane de tone de otel. Totodata, cele doua companii au, impreuna, peste 350.000 de angajati si 61 de combinate in 27 de tari din intreaga lume.
Impact ingrijorator
Arcelor a fost creata in 2002 prin fuziunea dintre companiile Aceralia din Spania, Arbed din Luxemburg si Usinor din Franta.
Compania europeana este cel mai mare angajator privat din Luxemburg, cu 7.500 de salariati in aceasta tara si 94.000 in intreaga lume. Guvernul luxemburghez si-a exprimat ingrijorarea, privind efectul asupra participatiei de 5,67% detinuta la Arcelor. Guvernul acestei tari este de altfel si cel mai mare actionar al grupului.