Mizeria bulevardelor bucurestene (de Ion Vianu)

Cine vede azi starea in care se gaseste axul principal al Bucurestiului, cu greu isi poate inchipui ca a fost o vreme cand acest ansamblu era o mandrie arhitecturala. Bulevardul care leaga Piata Romana de Piata Universitatii (pe vremuri: Take Ionescu si I.C. Bratianu, azi Gh. Magheru si N.

Balcescu) era o realizare tipica a anilor treizeci, cu blocurile relativ unitare, de aceeasi inaltime, cu o arhitectura placuta, neagresiva, marginit de magazine elegante, cu o circulatie vie, dar moderata. Cand am descoperit Gran Via din

Madrid (pe care multi romani o cunosc, azi) am comparat-o cu imaginea din trecut a bulevardelor bucurestene si aceasta comparatie nu era defavorabila Capitalei noastre.

Deunazi, am privit cu mai multa atentie ceea ce, prin puterea obisnuintei, las de obicei sa se perinde prin fata ochilor, si m-a cuprins groaza. Mai intai, starea jalnica de murdarie a fatadelor. Aproape fara exceptie, cladirile nu au fost renovate de zeci de ani.

Nu stii ce e mai urat: zidurile cenusii, pe care se prelinge mizerabil zgura, ca lacrimile pe o fata desfigurata, sau publicitatile care, in ciuda juramintelor succesivilor primari ai Capitalei, continua sa agreseze privirile trecatorilor cu grafica lor grosolana. E adevarat ca ceea ce ascund aceste panouri uriase sunt niste fatade innegrite de zgura (si lumina zilei, pentru ocupantii lor).

Dar, chiar daca ar fi sa aleg intre zidurile goale si cele astupate de reclame, le-as alege pe cele dintai. Chiar asa, negre si triste cum sunt, tot sunt mai autentice decat acele automobile sau tuburi de pasta de dinti gigantice, cocotate pe blocuri.

Mai sunt apoi firmele si inscriptiile: multicolore, zugravite de maini inexperte, fara gust, fara unitate, si-ar gasi mai bine locul intr-un targ uitat decat in capitala unei tari de pe batranul continent.

Despre vitrine ce sa spun? Se impart in doua categorii: „buticuri” elegante in care nu e nimeni si magazine ponosite, ateliere, mici barulete de trei parale sau eternele agentii de schimb de un metru patrat, cursurile zilei fiind afisate pe panouri-obstacole in calea trecatorului.

E drept, viata culturala este reprezentata pe bulevard. Teatrul National, cu masca lui neprimitoare iesita din capul lui Ceausescu (realizarea initiala, „palaria mexicana”, a fost mai inspirata), domina esplanada. Aici este un loc de intalnire, de manifestatii sau manifestari, uneori simpatice.

Alteori, colonizate de ciudati ocupanti vremelnici care ocupa agresiv cate un colt de „gazon” (semnele citarii sunt necesare), insotiti de cainii personali care apara energic terenul ocupat vremelnic.

Dar cel mai revoltator aspect al Bulevardului este proliferarea caselor de joc (botezate „cazino”, corect ar trebui sa fie „tripou”) si a sex-shopurilor. Daca trebuie sa existe, daca aduc venituri de care statul nu se poate lipsi, ar putea sa fi fost amplasate pe alte artere sau in cartiere „fierbinti”. La noi, se pare, toate cartierele au devenit fierbinti.

Se stie ca, pretutindeni (de ce ar fi altfel la Bucuresti), acest tip de comert are o legatura cu retelele lumii interlope. Aici sta secretul: zona bulevardiera este luata in primire de mafiile internationale. Aceste grupuri determina stilul ei actual.

O mentiune speciala o merita pietele de la extremitati: Piata Romana, cu acumularea de stopuri, cu centrul despicat de pista de mare viteza (cand ar putea fi un girator, cu un monument in mijloc, dar tremur sa nu apara cine stie ce noua teapa, poate e mai bine asa). Piata Universitatii avea altadata statuia Bratianu, ansamblu cam conventional, dar de o anumita monumentalitate.

In locul ei se afla acum acel orologiu meschin care ar merge cu bunavointa intr-un targ de douazeci de mii de locuitori, dar este total penibil in principala intersectie a unui mare oras.

Centrul Bucurestilor seamana azi mai bine cu al unui oras din Asia Mica decat cu unul european. Ce gandesc strainii care trec pe aici si care inteleg ca se afla in inima orasului, putem banui. De fapt, este un centru numai prin amplasare si cu numele. Viata normala s-a mutat in cartierele periferice.

Este mai agreabil sa te plimbi in Drumul Taberei sau in Titan, prin mall-uri, decat pe marile bulevarde centrale.

Nu stiu ce fac comisiile de urbanism, de cine depind autorizatiile de functionare a cazinourilor, cine ar trebui sa aiba initiativa reabilitarii centrului. Desigur, s-a procedat la ridicarea chioscurilor improvizate, dar lucrari mai grele nu s-au facut. Ar trebui sa existe norme de bun-gust. Anumite tipuri de comert ar trebui excluse. Proprietarii ar trebui obligati sa-si intretina fatadele.

Dar atata vreme cat vor exista coruptia si presiunile de tot felul asupra edililor, nu vom ajunge la rezultate vizibile.