Sari direct la conținut

Moartea lohn-ului salta deficitul comercial

HotNews.ro

Deficitul comercial al Romaniei in primele doua luni a fost de 2,56 miliarde de euro, cu 83,29% mai mult decat in perioada similara a anului anterior, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Exporturile realizate in aceasta perioada au fost de 4,36 miliarde euro (14,80 miliarde de lei), in timp ce importurile s-au cifrat la valoarea de 6,93 miliarde de euro (23,52 miliarde de lei).

Cresterea mai accentuata a importurilor de bunuri comparativ cu exporturile, fata de perioada corespunzatoare a anului 2006, a fost influentata in special de scaderea exporturilor de produse petroliere in UE la aproape jumatate fata de nivelul inregistrat in luna ianuarie 2006.

O alta cauza a fost continuarea trendului descendent al operatiunilor de prelucrare activa (lohn) pentru produsele textile.

De asemenea, potrivit INS, introducerea sistemului de comert general pentru schimburile intracomunitare (Intrastat), unde bunurile se inregistreaza la trecerea frontierei nationale si nu la punerea in libera circulatie, a determinat cresterea mai accentuata a valorii importurilor comparativ cu exporturile.

Comparativ cu perioada corespunzatoare a anului precedent, exporturile s-au majorat cu 12,5% (5,9% calculat in lei), iar importurile au crescut cu 31,3% (23,7% calculat in lei).

Exporturile catre tarile membre ale Uniunii Europene au reprezentat 3,14 miliarde de euro, in crestere cu 9,6%, in vreme ce importurile au avansat cu 43,2%, totalizand 4,97 miliarde de euro. Schimburile comerciale cu tarile UE reprezinta 71,9% din total exporturi si 71,7% din total importuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro