Moda, Corupția și Minimizarea efortului. Repartizarea elevilor la licee – Algoritmul A
În prima parte a acestei serii am explicat esența algoritmului A de repartizare a elevilor la licee: se așază toți la coadă, în ordinea mediei de admitere, și când îi vine rândul fiecare este rugat să-și aleagă un liceu (specializare) de pe lista publică. În partea a doua am arătat ce maximizează acest algoritm: corelația dintre valoarea individului și libertatea lui (de alegere). În partea a treia am detaliat cum funcționează softul de computer care este delegat de elevi să facă alegerile în locul lor, pe baza listelor de preferințe.
Un avantaj imens al acestui sistem este că statul (algoritmul) este complet imparțial vizavi de valoarea liceelor. Pentru stat nu există liceu mai valoros decât altul, toate sunt la fel (cum ziceam că sunt premiile în concursul de natație). Oamenii (cetățenii, familiile) se înghesuie la un liceu sau la altul, în funcție de diverse criterii. Dar care sunt aceste criterii?
Lăsând deoparte criterii legate de șansele copilului să intre la un liceu sau altul (am explicat de ce sunt irelevante), majoritatea familiilor pun în balanță următoarele:
– apropierea de casă (aici e totul clar, nu e nimic de comentat)
– specializarea (și-aici e clar, unii elevi/familii vor o anumită specializare, nu le este indiferent; este momentul să fac o mențiune: în tot acest articol am vorbit de „licee”, când de fapt avem de-a face cu specializări; „chestiile” din lista de opțiuni sunt specializări, ele au câte un număr de locuri, ele au coduri asociate și pentru ele trebuie să opteze elevii; le-am spus „licee” doar din comoditate, și ca să curgă expunerea mai fluid…)
– valoarea liceului (dedusă de obicei din media ultimului admis din anii trecuți, combinată poate cu cifre legate de Bacalaureat).
Să discutăm puțin despre ultimul criteriu. Cum ar putea ca valoarea profesorilor, măiestria/priceperea lor didactică, să fie dictată de nota ultimului admis? Este evident că o asemenea legătură cauzală, dacă există, este destul de slabă. De fapt, ce ne spune nota ultimului admis (sau chiar media notelor celor admiși, dacă s-ar face publică)? Ne spune doar că o mulțime de elevi au optat pentru acel liceu. Practic aflăm că mulți elevi (sau părinții lor) îl consideră un liceu „de valoare”. Remarcați circularitatea? Un liceu este jinduit pentru că… fiind anul trecut jinduit, mulți elevi l-au pus în fruntea listei de opțiuni, și cei mai buni dintre ei au intrat acolo. Toți elevii se înghesuie acum la câteva licee pentru că alți elevi s-au înghesuit în trecut la acele licee (ridicând astfel nota ultimului admis); și dintre toți cei care se înghesuie acum, doar cei mai buni vor fi admiși (menținând astfel ridicată nota ultimului admis). Valoarea profesorilor și a educației furnizate are prea puțin de-a face cu acest fenomen.
Și promovabilitatea la Bacalaureat reflectă același lucru: e normal ca un liceu unde au intrat elevi buni să scoată după patru ani elevi buni, care vor lua Bacalaureatul cu note mari. Corelația asta nu ne spune nimic despre calitatea educației primite acolo. (Ne spune cel mult că profesorii respectivi nu i-au distrus pe elevi, nu i-au făcut să regreseze evident…)
Deci practic considerăm că un liceu este „de valoare” pentru că vedem că alții (mulți) îl consideră „de valoare”. Exact ca în modă. Faptul că avem la dispoziție numere cu două zecimale este doar o iluzie de obiectivitate, care nu schimbă cu nimic esența fenomenului: este circular. Popularitatea conduce la popularitate. Se autoperpetuează. E o buclă de păreri bazate pe păreri bazate pe păreri… dedesubtul căreia adeseori nu se află nimic obiectiv.
Problema este că, din păcate, nimeni nu-și poate permite să ignore „liceele bune”. Chiar cei ce înțeleg fenomenul se gândesc (cu foarte mult temei!) că este de preferat ca al lor copil să fie înconjurat de elevi buni. De-aia de fapt vrem să ne dăm copilul la un „liceu bun”: pentru anturaj, nu neapărat pentru calitatea profesorilor. Practic un liceu bun este un „club select”, unde știm că odrasla va fi într-un „mediu bun”. Și uite-așa fenomenul se perpetuează: liceele bune sunt doar „locuri în care se-adună copiii buni”, și de-aia sunt dorite, și de-aia se-adună acolo copiii buni (mă rog, cu note mari).
Partea V: Corupția
În prima parte a acestei serii am explicat esența algoritmului A de repartizare a elevilor la licee: se așază toți la coadă, în ordinea mediei de admitere, și când îi vine rândul fiecare este rugat să-și aleagă un liceu (specializare) de pe lista publică. În partea a doua am arătat ce maximizează acest algoritm: corelația dintre valoarea individului și libertatea lui (de alegere). În partea a treia am detaliat cum funcționează softul de computer care este delegat de elevi să facă alegerile în locul lor, pe baza listelor de preferințe. În partea a patra am discutat despre (i)relevanța mediei ultimului admis: ea nu reflectă valoarea educației furnizate de profesorii acelui liceu, ci faptul că mulți elevi buni se înghesuie acolo – deci copilul meu va avea parte de un „mediu bun”.
Am auzit însă că acum se vehiculează ideea ca sistemul de repartizare să se modifice: fiecare liceu ar căpăta dreptul de a-și rezerva un număr de locuri (maxim 25%, parcă) pentru a fi ocupate prin sistemul vechi, cu examen organizat local (metoda V). Cred că ar fi o prostie. Pe de o parte cred că este o cedare populistă în fața unui segment de părinți care nu înțeleg avantajele algoritmului A (pentru că de fapt nu înțeleg cum funcționează). Guvernanții care au venit cu ideea asta cred că o consideră o modalitate ieftină de a mulțumi o minoritate (probabil vocală, pentru că de obicei neînțelegerea se corelează cu „gura mare”). Dar statul ar avea de pierdut, pentru că ar face rabat de la principiul „corelație maximă între valoare și libertate(a de alegere)”.
Cine are interesul să promoveze această idee? Să ne gândim: elevii/familiile lor? Nu cred (mă refer la cei informați, care înțeleg despre ce-i vorba). Directorii de licee? Eu, să fiu director de liceu, confruntat cu această propunere aș spune „Mulțumesc, prefer să las toate locurile disponibile pentru algoritmul A. În felul acesta fiecare loc din liceul meu va fi disponibil pentru toată «balta națională» de elevi buni. De ce să blochez o parte, care să fie disponibile doar unui subgrup restrâns – cei care au curajul să dea examen la mine (dar nu și la alt liceu)? Dacă ei chiar sunt buni, nu i-aș racola oricum prin algoritmul A? Scoțând niște locuri din algoritmul A, n-aș face decât se scad randamentul acelor locuri.” Aceasta este judecata evidentă. Doar dacă… Ia gândiți-vă: Dacă eu aș fi un director de liceu „unsuros” (adică șpăguibil), până acum nu prea aș fi avut cum să-i servesc pe diverși insistenți care veneau cu „Haide dom’ director, ce naiba, oameni suntem. O mână spală pe alta, știți cum merge treaba. Îl am și eu pe Goe, e băiat bun, dar nu cred că are notă, că ce mai e nota în zilele noastre… Nu se poate să aranjăm cumva? Vă lasă inima să-l știți că ajunge la cine știe ce liceu infect? Înțelegeți-mă, și-o să vă-nțeleg și eu, vă promit…” Directorul pur și simplu n-avea ce să facă, era obligat să răspundă „Îmi pare rău, am mâinile legate: algoritmul A… Efectiv n-am cum.”
Dar acum, dacă se deschide portița asta cu „5 locuri rezervate, decide liceul cine le ocupă”… Deodată se deschid noi posibilități. Un examen local, organizat de liceu, nu are nici pe departe rigorile Evaluării Naționale. Se pot găsi soluții ca să intre și Goe.
Nu spun că există părinți mai săraci cu duhul care n-au înțeles algoritmul A și cred că metoda veche V era mai bună. Nu spun nici că există directori de liceu dornici să-l ajute pe Goe. Spun doar că dacă ar exista, acestea ar fi singurele categorii de susținători ai ideii „Să rezervăm câteva locuri și pentru vechiul sistem, cu examen local. Ca să fie toată lumea mulțumită.” A, și politicienii populiști, desigur, care ar dori să-și atragă simpatia acestor categorii fictive. Politicienii ăștia nu sunt o categorie fictivă.
Partea VI: Minimizarea efortului
În prima parte a acestei serii am explicat esența algoritmului A de repartizare a elevilor la licee: se așază toți la coadă, în ordinea mediei de admitere, și când îi vine rândul fiecare este rugat să-și aleagă un liceu (specializare) de pe lista publică. În partea a doua am arătat că acest algoritm maximizează corelația dintre valoare și libertate. În partea a treia am detaliat cum funcționează softul de computer care este delegat de elevi să facă alegerile în locul lor, pe baza listelor de preferințe. În partea a patra am discutat despre media ultimului admis, arătând că ea nu reflectă valoarea educației primite la un liceu, ci faptul că acolo se concentrează elevi buni. În partea a cincea am explicat că propunerea revenirii parțiale la sistemul vechi, cu examen hotărât de fiecare liceu, are ca unic „avantaj” deschiderea unor portițe pentru corupție.
Sfatul pe care l-am dat vizavi de completarea „fișei de opțiuni” (de fapt o listă de preferințe) este ca fiecare candidat/familie să ierarhizeze în ordinea preferinței toate specializările din oferta educațională disponibilă (pe județ, de obicei). Strict după criteriul „Cât de mult mi-ar plăcea să intru la acest liceu/specializare?” și fără a ține cont de media de anul trecut, media elevului, șanse, probabilități, dificultatea relativă a subiectelor anul acesta față de anii trecuți, înghesuială, concurență etc.
Strategia ierarhizării tuturor variantelor disponibile strict după preferință este nu doar cea mai bună, ci și cea mai simplă. Încercările de a minimiza consumul de pix/timp sunt cele care introduc factorii suplimentari menționați și complică treaba, conducând la socoteli interminabile, stres, disperare, angoasă, cădere nervoasă ș.a.m.d.
Există totuși o metodă simplă prin care lista de preferințe poate fi scurtată semnificativ, mai ales pentru elevii cu medie mare. Metoda a fost sugerată de un cititor („Bibi”) al primei părți a acestei serii de articole, căruia îi mulțumesc pentru observație.
Voi explica folosind analogia din prima parte, pe care o reiau aici: La mall se deschide un nou magazin de înghețată și se afișează sus, mare, „Avem 30 de înghețate de vanilie, 20 de cacao, 5 de zmeură, 10 de vișine etc.” Se formează o coadă lungă. Cetățenii vor fi serviți în ordinea în care s-au așezat la coadă. Primul este întrebat „Ce înghețată doriți?” (una de persoană!), spune că lui îi place cel mai mult de cacao, e servit, și-apoi se trece la următorul. Și tot așa, până când se ajunge în situația „De zmeură spuneți? Îmi pare rău, s-au terminat. Doriți altceva?”; omul zice „Atunci… de portocale”. Este posibil să fie servit, sau să i se spună „Nici de portocale nu mai avem. Doriți altceva?”. Și tot așa.
Acum, dacă eu sunt al 23-lea la coadă (să presupunem), asta înseamnă că sunt doar 22 de cetățeni care vor alege înaintea mea. Dacă mie cel mai mult îmi place înghețata de zmeură (5 bucăți disponibile) și pe locul doi înghețata de cacao (20 de bucăți disponibile), este suficient să-mi scriu pe lista de preferințe „1. zmeură, 2. cacao”. În total lista mea acoperă 25 de înghețate – din care, în cel mai rău caz, 22 vor fi luate de cei 22 de cetățeni care aleg înaintea mea. Dar sigur va rămâne cel puțin una din preferatele mele (de fapt vor rămâne cel puțin 3). Deci nu este necesar să merg cu lista mai departe, pot să mă opresc la primele două preferințe.
În cazul repartizării la licee: un elev X care e pe poziția 1500 în clasament are în față alți 1499 de elevi care vor alege înaintea lui. O clasă are în medie 30 de elevi, deci dacă toți cei 1499 vor alege fix dintre preferințele lui X (în cel mai rău caz!), ei vor ocupa cam 50 de clase. Să zicem că fiecare specializare are câte două clase, în medie – rezultă că e suficient ca X să-și treacă pe lista de preferințe cam 25 de coduri specializări. Un număr absolut rezonabil.
În realitate, socoteala poate fi făcută exact. Pentru că în dreptul fiecărei specializări este trecut numărul de locuri disponibile. Tot ce are de făcut candidatul este să înceapă cu specializarea pe care și-o dorește cel mai mult și să continue în ordinea descrescătoare a preferințelor până când numărul total de locuri conținut în specializările de pe lista lui depășește poziția pe care o ocupă el în clasamentul mediilor pe județ. Atunci se poate opri.
INTERVIURILE HotNews.ro