Prosumatorii care dețin deja sisteme de stocare vor putea beneficia și ei de finanțare de la stat prin programul Casa Verde Baterii. Prevederea apare în noua formă a ghidului de finanțare, modificat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). În versiunea inițială, persoanele care aveau deja instalate baterii nu erau eligibile pentru finanțare, ceea ce a stârnit nemulțumirea prosumatorilor.
Forma inițială a ghidului de finanțare, lansată la mijlocul lunii august, a fost modificată după consultări publice cu reprezentanții domeniului. Singura condiție pentru prosumatorii care au deja baterii este ca aceste echipamente să nu fi fost instalate tot cu finanțare de la stat.
Cine poate primi bani prin acest program
Potrivit noii forme a ghidului, sunt eligibile persoanele fizice care au calitatea de prosumator.
Finanțarea acordată de AFM este de maximum 75% din valoarea totală a proiectului, dar nu mai mult de 15.000 lei, TVA inclus, și se acordă exclusiv pentru cheltuielile eligibile prevăzute de ghid. Diferența dintre valoarea totală a proiectului și finanțarea acordată de AFM reprezintă contribuția proprie a beneficiarului.
Standardul de cost maxim eligibil este de 1.500 lei/kWh capacitate de stocare instalată, TVA inclus (față de 1.250 lei/kWh în forma inițială a ghidului).
Beneficiază de finanţare solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii la momentul înscrierii în aplicaţie:
- are calitatea de prosumator;
- nu utilizează energia electrică aferentă locului de consum și de producere deservit de sistemul de stocare pentru desfășurarea unor activități economice/profesionale; în situația în care la locul de implementare se desfășoară astfel de activități, consumul de energie electrică aferent acestora este contorizat separat de consumul casnic;
- nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care își are domiciliul, precum și, după caz, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care se implementează proiectul;
- se asigură că, pentru aceleași cheltuieli eligibile aferente sistemului de stocare pentru care solicită finanțare în cadrul prezentului program, nu a beneficiat și nu beneficiază de finanțare din alte fonduri publice, naționale sau europene, și se obligă să nu solicite și să nu obțină o altă finanțare publică pentru aceleași cheltuieli, astfel încât să fie evitată dubla finanțare.
Cheltuieli eligibile în cadrul programului
- cheltuielile cu achiziția unui sistem de stocare cu o capacitate minimă de 10 kWh, destinat energiei electrice produse din surse regenerabile (în prima variantă a ghidului capacitatea minimă era de 12 kWh);
- cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile;
- TVA aferent cheltuielilor eligibile.
În situația în care sistemul de panouri fotovoltaice nu este prevăzut cu un invertor hibrid (care permite atât stocarea de energie, cât și livrarea în rețea), acesta poate fi instalat până cel târziu la data punerii în funcțiune a sistemului de stocare a energiei electrice din surse regenerabile. Cheltuielile aferente achiziției, montajului și punerii în funcțiune a invertorului hibrid sunt neeligibile și se suportă integral din contribuția proprie.
Investiția se va realiza prin intermediul instalatorilor autorizați de ANRE. După aprobarea ghidului, urmează o sesiune de înscriere și selectare a instalatorilor, apoi va fi deschisă și sesiunea de înscriere pentru prosumatori. Deocamdată autoritățile nu au anunțat când vor fi demarate înscrierile.
Principalul criteriu de selecție va fi valoarea contribuției proprii
Sistemul de stocare a energiei finanțat trebuie să respecte următoarele condiții minime:
- să aibă o capacitate de minimum 10 kWh (față de 12 kWh în prima variantă a ghidului);
- să utilizeze tehnologie Li-Ion, LiFePO4, Na-Ion sau alte tehnologii echivalente care nu conțin plumb; sistemele de stocare bazate pe acumulatori cu plumb-acid, indiferent de tehnologia constructivă utilizată, nu sunt eligibile;
- să beneficieze de o garanţie de minimum 5 ani;
- să asigure minimum 5.000 de cicluri de încărcare-descărcare;
- să fie prevăzut cu un sistem de gestionare a bateriei (BMS), care să monitorizeze cel puțin temperatura, tensiunea, curentul maxim de încărcare și curentul maxim de descărcare; sistemul BMS trebuie să comunice cu sistemul de încărcare/descărcare și să permită reducerea puterii ori oprirea încărcării sau descărcării, în vederea protejării sistemului de stocare.
Câștigătorii finanțării nu mai sunt selectați după principiul primul venit-primul servit, cum a fost în ultimii doi ani la programul Casa Verde Fotovoltaice, ci se va acorda un punctaj în funcție de valoarea contribuției proprii și a capacității de stocare instalate.
Programul are un buget total de 400 de milioane de lei și este finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
În România existau peste 370.000 de prosumatori la finalul lunii iulie, dintre care aproape 140.000 aveau baterii de stocare a energiei, arată ultimele date publicate de ANRE.