VIDEO Astronauţii misiunii Artemis II ajung la noapte la partea nevăzută a Lunii. Anunțul făcut de NASA luni dimineață
Cei patru astronauți ai misiunii istorice Artemis II vor ajunge luni la partea nevăzută a Lunii și urmează să stabilească un record pentru omenire: vor fi primii oameni care se vor îndepărta la o asemenea distanță de Pământ, transmite The Guardian.
NASA a realizat o simulare sub forma unui video, concepută pentru a arăta oamenilor exact ce vor vedea astronauții Artemis II pe fereastra lor în timpul survolării Lunii.
POV: You're flying by the Moon.
— NASA Solar System (@NASASolarSystem) April 5, 2026
This visualization is designed to show you what exactly the Artemis II astronauts will see outside their window during their lunar flyby.
Here, the seven-hour visualization is compressed into 28 seconds. ⬇ (1/4) pic.twitter.com/2OMAy37oht
Astronauții misiunii Artemis 2 au început ultima etapă a călătoriei, intrând în sfera de influenţă a Lunii, la ora 4:42 GMT (07:42, ora României), a anunțat NASA, transmite AFP.
Nava spațială Orion, care transporta echipajul, a ajuns în punctul în care atracția gravitațională a Lunii o depășește pe cea a Pământului. Această forță gravitațională va trage nava spațială mai aproape de Lună și în jurul ei, înainte de a-i oferi impulsul necesar pentru a se întoarce pe Pământ fără propulsie suplimentară.
Pe măsură ce astronauții trec în spatele Lunii în jurul orei 23:47 BST, luni (marți, 01:47, ora României), semnalele radio și laser care permit comunicarea dus-întors între nava spațială și Pământ vor fi blocate de Lună, notează BBC.
Astfel, timp de aproximativ 40 de minute, cei patru astronauți vor fi singuri, călătorind prin întunericul spațiului. Ei vor zbura în spatele Lunii şi vor descoperi faţa ascunsă a acesteia, cea care nu este niciodată vizibilă de pe Pământ.
Probabil vor vedea „regiuni ale acestei feţe ascunse pe care niciunul dintre astronauţii programului Apollo nu a putut să le observe”, a explicat pentru AFP Jacob Bleacher, şeful explorării ştiinţifice la NASA, extrem de entuziasmat de această idee.
Echipajul a zărit deja bazinul Orientale, un crater gigantic supranumit „Marele Canion al Lunii”, care până acum fusese văzut în întregime doar de sonde.
NASA și-a exprimat satisfacția față de progresul înregistrat în ceea ce privește zborul în jurul Lunii de la lansarea misiunii miercuri, cei trei americani și un canadian fiind pe cale să doboare recordul de distanță maximă față de Pământ, chiar în momentul în care se așteaptă o eclipsă totală de Soare.
„Pământul este destul de mic, iar Luna devine cu siguranță din ce în ce mai mare”, a raportat pilotul Victor Glover după ce Artemis a activat un propulsor cheie pentru a ieși din orbita Pământului.
Probleme cu toaleta în drumul spre Lună
Americanii Christina Koch, Victor Glover şi Reid Wiseman şi canadianul Jeremy Hansen, astronauții aflaţi la bord, sunt primii oameni care se aventurează atât de departe în spaţiu de la sfârşitul programului Apollo, în 1972.
Deși misiunea trimite deja date și imagini valoroase, echipajul a raportat probleme persistente cu unul dintre cele mai importante echipamente ale capsulei Orion: toaleta. Capsula Orion, cu un diametru de 5 metri, a întâmpinat o problemă legată de sistemul de gestionare a deșeurilor.
Până la repararea toaletei, centrul de control al misiunii le-a dat astronauților instrucțiuni să continue să folosească pungile de rezervă pentru colectarea urinei. Toaleta s-a defectat după decolarea de miercuri și de atunci a funcționat doar sporadic.