Moscova acuză British Council de spionaj în favoarea Ucrainei
Serviciile de securitate ruse (FSB) au acuzat miercuri British Council, agenția britanică pentru educație și cultură, că a colectat informații militare de la refugiații ucraineni, potrivit AFP.
Într-un comunicat, FSB a afirmat că British Council din Marea Britanie, „prin intermediul unor organizații aflate sub controlul său”, colecta informații despre regiunea ucraineană Herson, care este parțial ocupată de forțele rusești.
„Au fost stabilite cazuri în care această organizație străină s-a folosit de refugiați ucraineni care trăiesc în Marea Britanie pentru a obține informații militare și politice prin intermediul contactelor lor din regiunea Herson”, acuză FSB.
Potrivit acestei surse, un locuitor al orașului Novaia Maiacika, ocupat de armata rusă, s-a adresat autorităților de ocupație pentru a raporta această presupusă infracțiune.
FSB a precizat că efectuează „verificări” în regiune și a avertizat cu privire la o posibilă urmărire penală pentru „colaborare confidențială cu un guvern”, o infracțiune care se pedepsește cu până la opt ani de închisoare.
Contactat de AFP la Londra, British Council nu a răspuns imediat.
Înființat în 1934, British Council este agenția internațională a Regatului Unit pentru educație și relații culturale. Finanțat din ajutoare publice, acesta susține că funcționează independent de guvernul britanic.
Autoritățile ruse au ordonat interzicerea Consiliului Britanic în Rusia în 2018, după ce Londra a acuzat serviciile ruse că au încercat să îl otrăvească pe fostul agent secret Serghei Skripal și pe fiica sa Iulia în Marea Britanie.