Sari direct la conținut

Moscova anunță că va înfiinţa un centru de dezvoltare a dronelor

HotNews.ro
Serghei Șoigu și Vladimir Putin, Foto: Alexei Danichev / Sputnik / Profimedia
Serghei Șoigu și Vladimir Putin, Foto: Alexei Danichev / Sputnik / Profimedia

​​​Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un „centru ştiinţific şi de producţie” pentru drone şi „complexuri robotice”, a declarat sâmbătă ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, scrie Reuters.

Şoigu a făcut acest anunţ în timp ce inspecta un poligon de testare a armelor de foc şi a dronelor în districtul militar Moscova, a transmis Ministerul Apărării din Rusia.

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina în februarie 2022 a fost caracterizat de utilizarea de drone la o scară fără precedent, cu mii de vehicule aeriene fără pilot folosite pentru a urmări forţele inamice, pentru a ghida artileria şi pentru a bombarda ţinte.

Drona FPV (First-Person View), mică şi ieftină, s-a dovedit a fi una dintre cele mai puternice arme din acest război, unde avioanele de război convenţionale sunt relativ rare din cauza unei concentraţii dense de sisteme antiaeriene în apropierea liniilor frontului.

La poligonul de testare, lui Şoigu i s-au arătat arme de foc pentru combaterea unor astfel de drone, precum şi un quadcopter de luptă conceput pentru a instala mine. (Sursa: Agerpres)

____

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro