Sari direct la conținut

Moscova nu are interesul să încheie conflictul cu Ucraina, îşi va duce „operaţiunea” până la capăt, transmite Peskov

HotNews.ro
Dmitri Peskov si Vladimir Putin, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia
Dmitri Peskov si Vladimir Putin, Foto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Kremlinul nu are interesul să pună capăt conflictului cu Ucraina, potrivit purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, relatează miercuri agențiile DPA și Agerpres.

Rusia îşi va duce „operaţiunea militară specială” până la capăt, până când îşi va afirma interesele şi îşi va atinge obiectivele – fie prin intermediul luptelor, fie al „altor mijloace disponibile”, a declarat Dmitri Peskov miercuri, citat de agenţia de presă TASS, folosind termenul preferat de Moscova pentru a descrie războiul pe care l-a declanşat asupra ţării vecine în urmă cu 15 luni.

Potrivit lui Peskov, la ora actuală nu sunt indicii că ar fi posibilă o soluţie paşnică. Negocierile cu Kievul nu sunt posibile pentru că leadership-ul Ucrainei „a interzis negocierile de orice fel cu Rusia”, a afirmat Peskov.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut din retragerea trupelor ruse de pe teritoriile ucrainene ocupate o precondiţie pentru negocierile de pace.

Putin vede o „instabilitate în creştere în lume” din vina Occidentului

În acelaşi timp, într-un mesaj video adresat în cadrul unei conferinţe de securitate de la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit despre o „instabilitate în creştere în lume”, în contextul războiului pe care el l-a ordonat în urmă cu aproape un an şi jumătate.

Vladimir Putin a acuzat Occidentul de această instabilitate, afirmând că puterile occidentale încearcă să-şi menţină dominaţia globală în detrimentul altor ţări.

Liderul de la Kremlin a acuzat din nou de „neocolonialism” statele occidentale care ajută Ucraina să se apere în faţa invaziei ruse prin livrări de arme.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro