Sari direct la conținut

​Moscova revendică lovitura asupra unui important centru de comandă al armatei ucrainene

HotNews.ro
Război în Ucraina, Foto: Alexei Alexandrov / AP / Profimedia
Război în Ucraina, Foto: Alexei Alexandrov / AP / Profimedia

Rusia a anunțat miercuri că a lovit centrul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a anunțat anterior că un atac rusesc cu rachete balistice a ucis trei persoane, informează Reuters.

„Sediul comandamentului operațional al grupării sudice a Forțelor Armate ale Ucrainei a fost lovit de aviația operațională și tactică, forțele de rachete și artilerie”, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Acesta nu a oferit alte detalii despre atac, dar a precizat că forțele rusești își îmbunătățesc pozițiile de-a lungul întregii linii de front.

Procurorii ucraineni au declarat că clădiri rezidențiale și infrastructură civilă au fost avariate în Odesa în urma unui atac de peste noapte, în timp ce comandamentul militar din sud a declarat că au fost lovite clădiri administrative și rezidențiale, instituții medicale și educaționale.

Reuters a precizat că nu a putut confirma în mod independent relatările celor dău părți.

Odesa a fost o țintă frecventă a forțelor ruse în războiul de peste doi ani, multe atacuri vizând instalațiile portuare ale orașului.

Urmărește LIVE ultimele evoluții ale războiului din Ucraina

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro