Moștenirea lui George Floyd, până mai ieri un american obișnuit

Ceea ce noi numim aici o lebădă neagră este un eveniment cu următoarele trei atribute: în primul rând, este un exemplu negativ, deoarece se află în afara domeniului așteptărilor normale, pentru că nimic din trecut nu poate puncta destul de convingător posibilitatea acesteia. În al doilea rând, aceasta exercită un impact extrem. În al treilea rând, în ciuda statutului său extrem, natura umană ne face să inventăm explicații pentru apariția acesteia după fapt, acest fapt fiind făcut așadar explicabil și previzibil.

Într-un interviu pentru The New York Times, Nassim Nicholas Taleb rezuma în cuvintele de mai sus definiția unui eveniment de tip lebădă neagră. Este moartea lui George Floyd un eveniment de tip lebădă neagră? Aceasta este întrebarea de la care pornește reflecția pe care o cuprinde articolul de față, pentru că inexplicabila anvergură a protestelor pe care brutalitatea poliției căreia Floyd i-a căzut victimă le-a provocat a născut preocupare, temeri și degete acuzatoare ațintite către Statele Unite pretutindeni în lume.

Incidentul care i-a fost fatal lui George Floyd și le-a adus polițiștilor care l-au arestat, în special ofițerului Derek Chauvin, acuzații de omor și complicitate la omor, iar corpului poliției din Minnesota cererea de dizolvare prin votul Consiliului Municipal, a provocat tulburări de stradă violente în peste 400 de localități din 50 de state americane, jafuri și distrugeri fără precedent și mai apoi proteste împotriva rasismului în întreaga lume.

Ceea ce i-a scos spontan pe americani în stradă cu zecile de mii, ceea ce i-a determinat să distrugă vitrinele de magazine și să le jefuiască fără teamă, ceea ce-i determină pe unii să ceară desființarea corpurilor polițienești, iar pe alții să se organizeze în detașamente cetățenești de autoapărare, este urmarea unui simplu abuz al poliției dintr-un oraș american oarecare, sau în discuție trebuie aduse elemente suplimentare? Cred este important să acordăm atenție unor simptome, cum ar fi:

(i) inegalitățile mereu existente în societatea americană, pe care dreapta radicală le minimalizează ori le consideră normale, iar stânga progresistă și radicală le vrea rezolvate mereu prin căile cele mai nepotrivite posibil, inclusiv prin acte violente de anarhie;

(ii) succesiunea rapidă de crize la nivel global (Marea Recesiune, Criza Covid) pe care Statele Unite, deși o democrație declarat liberală, este la fel de nepregătită să le gestioneze ca orice alt stat al lumii (ba chiar mai expusă la tulburări decât un stat totalitar, unde recursul la forța statului este regula, nu excepția);

(iii) frustrarea permanentă a constatării adâncirii, cu fiecare nouă criză, a inegalităților din societatea americană. Inclusiv în Criza Covid rapoartele specialiștilor pun în evidență faptul că averea celor 623 de miliardari americani a crescut de la circa 2,95 trilioane de dolari la aproape 3,4 trilioane de dolari în lunile martie și aprilie; în același timp, marile companii și-au recâștigat la bursă nivelul atins înainte de criză, în timp ce micile companii listate de antreprenori sunt în bună parte falimentare.

Și, uite așa, George Floyd, repetând sub genunchiul ofițerului de poliție inconștient și mândru de fapta sa acel tot mai stins “nu pot să respir”, a oferit, prin sacrificiul său, un semnal care a reverberat în conștiința tuturor celor care simt că nu se mai poate respira în societatea americană și că a venit din nou momentul să-și exprime revolta.

EXISTĂ UN PRECEDENT FOARTE ASEMĂNĂTOR – 1992, LOS ANGELES

În 3 martie 1992, Rodney King, un cetățean american de culoare (sau african-american, ca să respectăm exigențele corectitudinii politice), a încălcat regulile de circulație și a fost somat de poliție să oprească. King, aflat sub influența alcoolului, s-a opus însă acțiunilor poliției californiene și a căutat să fugă. La arestarea lui, King a fost filmat cum opune rezistență organelor de ordine, care au reacționat brutal. Filmarea a fost folosită ca dovadă la proces.

Procuratura din Los Angeles a acuzat patru ofițeri de poliție care au fost implicați în urmărirea și arestarea lui Rodney King, printre care și pe ofițerul Lawrence Powell, pentru acte de violență excesivă în executarea misiunii. Cei patru ofițeri au fost judecați, după ce s-au schimbat atât judecătorii, cât și locul în care s-a derulat procesul, în orașul Simi Valley, de un juriu format din 12 jurați, dintre care 10 erau albi, iar ceilalți doi erau cetățeni americani de origine asiatică și hispanică. Trei polițiști au fost achitați de juriu, Powell a fost condamnat.

În 16 martie 1992, o sentință pronunțată de o instanță din Los Angeles a pronunțat o condamnare de 5 ani sub probațiune în cazul lui Soon Ja Du, de origine coreeană, care a ucis cu focuri de armă, în propriul atelier, o tânără african-americană de 15 ani, Latasha Harlins. Decizia judecătorului a înfuriat comunitatea african-americană din Los Angeles.

Tulburările în Los Angeles au început în ultimele zile ale lunii aprilie 1992, pe fondul deturnării demonstrațiilor care condamnau achitarea a trei dintre cei patru ofițeri de poliție care au acționat în cazul lui Rodney King.

Revolta a izbucnit în comunitatea de culoare și s-au semnalat jafuri și incendieri sistematice (peste 5.500 de imobile), dar și focuri de armă executate deliberat asupra forțelor de poliție. Apoi revolta a cuprins și cartierele locuite de hispanici și s-au extins și în San Francisco.

După mai multe zile în care poliția nu a reușit să recapete controlul străzilor, în data de 2 mai 1992 forțe importante de intervenție au fost deplasate în zonă: 7.300 de polițiști, 1.950 șerifi, 9.975 de soldați ai Gărzii Naționale, 3.300 de militari și 1.000 de agenți ai FBI. În urma intervenției, în special a forțelor de poliție, au fost arestate circa 12 mii de persoane, 15 au fost ucise și câteva sute rănite. Totalul victimelor revoltei a fost de 53.

Comunitatea coreenilor americani din Los Angeles a avut cel mai mult de suferit. Circa 2.300 de locații, în general mici magazine deținute de comunitatea coreeană, au fost jefuite și incendiate (în jurul a 45% din totalul daunelor). Următoarea comunitate afectată a fost aceea a hispanicilor, unde se vehiculează cifre între 20 și 40% din totalul proprietăților ce ar fi fost jefuite și incendiate.

După înăbușirea revoltelor s-au dat publicității mai multe studii și rapoarte privind împrejurările în care tulburările au fost posibile și efectele acestora. Un comitet special al legislativului californian a studiat fenomenul și a dat publicității raportul “To Rebuilt is Not Enough” încă în cursul aceluiași an.

Potrivit raportului, sărăcia, segregarea rasială, lipsa educației și a locurilor de muncă, abuzurile forțelor de poliție și inegalitățile au fost principalele clauze care au condus la declanșarea revoltei. Au mai fost reținute ca motivații circumstanțiale și declinul locurilor de muncă în sectorul industrial, o explozie de diversității etnice, ce nu a putut fi compensată, dar și o delăsare a administrației comunitare în asigurarea de servicii publice decente în anumite zone ale aglomerării urbane Los Angeles.

CINE ESTE DE FAPT LEBĂDA NEAGRĂ: GEORGE SAU DONALD?

Președintele american pare să fi fost implicat la începutul lunii iunie în discuții aprinse cu mai mulți oficiali de rang înalt, în încercarea sa de a da un exemplu privind modul în care înțelege să “domine strada”: acțiuni în forță ale armatei în capitala Washington. Mai precis, Donald Trump a cerut oficialilor de rang înalt din conducerea armatei să desfășoare în capitală 10 mii de militari și să împrăștie în forță manifestanții anti-rasism care protestau pe străzi.

Donald Trump, deși se afla printre colaboratorii săi apropiați, a fost nevoit să constate că niciunul dintre ei, adică secretarul apărării Mark Esper, președintele șefilor de stat major Mark Milley și procurorul general Bill Barr nu agreează ideea de a desfășura armata pe teritoriul național pe timp de pace. Mai mult decât atât, Business Insider sugerează că Mark Milley ar fi fost chiar implicat într-o “altercație” (verbală) cu președintele pe tema în discuție, dar Casa Albă a respins veridicitatea informației.

Totuși, au fost desfășurați 1.600 de militari activi pentru a fi gata de intervenție în capitală și au fost mobilizați 5.100 de membri ai Gărzii Naționale pentru a întări forțele de poliție și pe cele ale Secret Service.

Atitudinea lui Donald Trump, îndreptățită sau nu, dar consecventă în orice caz, are până la urmă și o explicație: președintele american crede că există un număr de “neisprăviți” manipulabili și dornici să aducă pagube cetățenilor americani cumsecade și aceștia trebuie tratați ca atare, adică cu recursul la forța instituționalizată; iar dacă se adună foarte mulți și copleșesc forțele de poliție, atunci nu este nicio problemă să fie întâmpinați de militari, cu glonțul pe țeavă.

Desigur, s-au identificat până la urmă și instigatorii acestor revolte la Casa Albă, adică stânga radicală și agenți străini infiltrați. Așa că, Donald Trump a consemnat rapid într-un tweet: „Statele Unite ale Americii vor desemna ANTIFA ca organizație teroristă.” În câteva ore tweet-ul său a primit câteva sute de mii de like-uri. “Este ANTIFA și stânga radicală. Nu-i acuzați pe ceilalți!” sau “80% dintre SCANDALAGIII din Minneapolis aseară erau din AFARA STATULUI. Aceștia provoacă pagube afacerilor (în special firmelor mici afro-americane), caselor și comunității de rezidenți buni si muncitori din Minneapolis, care doresc pace, egalitate și să se îngrijească de familiile lor” a mai scris Donald Trump pe Twitter.

Dacă George Floyd ar putea fi o lebădă neagră este de discutat, pentru că fără aportul decisiv al lui Donald Trump și al mesajelor sale agresive, în care mulți americani nu se regăsesc (și nu este aici vorba doar de pătura celor defavorizați, în niciun caz) sau pe care le resping și le disprețuiesc, sacrificiul său nu ar fi temeiul suficient pentru a argumenta convingător evenimentele actuale.

Așa se face că în tabăra liderilor republicani, unde oricum nu există extrem de multă simpatie față de Donald Trump, în comparație cu baza partidului, au început să apară nuanțările și delimitările. The Times consemnează că sondajele recente indică faptul că republicanii își susțin președintele, că mult mai mulți funcționari republicani aleși îl susțin public Trump în comparație cu anul 2016 și că are susținători fermi importanți ca Mitch McConnell, liderul majorității Senatului, senatorul Ted Cruz și senatoarea Lindsey Graham.

Pe de altă parte, fostul președinte George W. Bush și senatorul Mitt Romney declară că nu vor susține realegerea lui Trump, iar Jeb Bush nu este sigur cum va vota. Foști lideri republicani, cum sunt foștii președinți ai Camerei Reprezentanților Paul Ryan și John Boehner, încă nu s-au decis și analizează opțiunile între Trump și Biden.

Unul din donatorii importanți ai partidului Republican, citat de presa americană, Francis Rooney, din Florida (a servit ca ambasador la Vatican sub președintele Bush) a declarat că are în vedere sprijinirea lui Biden, “în parte deoarece Trump ne înnebunește pe toți “, iar gestionarea deficitară a efectelor pandemiei a condus “la decese care nu ar fi trebuit să se întâmple”.

Donald Trump a început să fie acuzat fățiș și de foștii lideri ai armatei americane. Optzeci și nouă de foști oficiali ai armatei au declarat că nu sunt de acord și dezavuează încercările lui Donald Trump de a folosi armata pentru a pune capăt tulburărilor de stradă, iar fostul secretar al apărării, Jim Mattis, l-a criticat puternic pe președinte: “În timpul vieții mele, Donald Trump este primul președinte care nu încearcă să îi unească pe americani, care nici măcar nu se face că încearcă”, a spus fostul secretar al Pentagonului într-o declarație preluată de presa americană. “Plătim consecințele celor trei ani fără adulți la comandă”, a adăugat el.

“Toamna aceasta este timpul pentru o nouă conducere în această țară – republicană, democrată sau independentă”, a declarat William McRaven, amiral de marină în retragere, care a coordonat atacul în care a fost eliminat Osama bin Laden: “Președintele Trump a arătat că nu are calitățile necesare pentru a fi un bun comandant șef”, a subliniat el.

MOȘTENIREA LUI GEORGE FLOYD

Nu cred să fie cineva care să nu înțeleagă că George Floyd ar fi rămas întreaga sa viață un anonim, dacă în acea fatală zi de mai nu ar fi încercat, fiind ușor sub influența unor substanțe psihotrope, să își plătească țigările cu o bancnotă falsă, apoi să se ia la harță cu vânzătorul și cu polițiștii.

Nimic neobișnuit până aici, este recunoscută brutalitatea cu care poliția intervine în general atunci când acționează în stradă cam oriunde în Statele Unite. Să ne aducem aminte că, recent, în plin scandal legat de intervenția polițienească asupra lui Floyd, în Buffalo poliția a recidivat cu violență nejustificată asupra unei persoane în vârstă.

Când cei doi polițiști din Buffalo au fost dați afară, mai ales în urma criticilor guvernatorului Andrew Cuomo, ei au fost aplaudați de întreg corpul polițienesc ca niște vedete, iar 57 de ofițeri care formau corpul de intervenție pentru situații speciale și-au dat demisia în semn de solidaritate.

Moartea lui George Floyd a fost un declic, o dezvăluire bruscă a unor tensiuni incredibile care continuă să macine societatea americană, fără ca el personal să aibă vreun merit în succesiunea evenimentelor. Floyd s-a născut în Carolina de Nord și a crescut în Texas. La Yates High School din Alabama a jucat baschet și fotbal în echipa liceului.

Baschet a jucat și în echipa colegiului de stat Florida de Sud și mai apoi la universitatea Texas A&M Kingsville. Reîntors la Houston a devenit rapper, sub numele de scenă “Big Floyd”, pentru că avea 1,93 metri înălțime și peste 100 de kilograme.

Problema lui a fost că, la fel cu mulți din generația milenariștilor, ajuns la maturitate Floyd a clacat. În 2007 a fost acuzat de jaf armat și a petrecut 5 ani în închisoare. După eliberare căința l-a îndreptat către comunitatea bisericii Ressurection din Houston, dar nu l-a ținut prea mult. În 2014 s-a mutat în Minnesota, în Saint Louis Park. A avut joburi de șofer de camion și agent de securitate la un restaurant, slujbă pe care a pierdut-o la debutul crizei pandemice actuale.

După moartea sa, însă, George Floyd a devenit simbolul protestelor care acuză brutalitatea excesivă a poliției în Statele Unite, inegalitățile împotriva populației de culoare, a asiaticilor și hispanicilor, care contestă în general ideologia supremației albe, pe care mulți o văd renăscând odată cu alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, din motive care țin de discursul considerat rasist al actualului președinte american.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro