Sari direct la conținut

VIDEO Moţiunea de cenzură a picat. Bolojan, către opoziție: „Nu m-am gândit că în fața unei situații atât de dificile, facem spectacol și moțiuni de formă” / Ce urmează

VIDEO Moţiunea de cenzură a picat. Bolojan, către opoziție: „Nu m-am gândit că în fața unei situații atât de dificile, facem spectacol și moțiuni de formă” / Ce urmează
Ilie Bolojan, la ședința Parlamentului în care se votează moțiunea de cenzură Foto: Inquam Photos/ George Călin

Moțiunea de cenzură a strâns doar 134 de voturi pentru aproabarea ei, la mare distanță de numărul minim necesar de 233 de voturi. Parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR au fost prezenți la dezbatere, dar nu și-au exercitat dreptul la vot. Ca urmare a respingerii moțiunii, proiect de lege cu măsurile fiscale a fost adoptată de Parlament. Acum, parlamentarii pot sesiza CCR privind conținutul legii, iar apoi președintele Nicușor Dan va decide dacă o promulgă, sesizează CCR sau reîntoarce proiectul în Parlament.

Moțiunea de cenzură nu a întrunit numărul necesar de voturi

Moțiunea de cenzură a picat. Au fost înregistrate doar 134 de voturi în favoarea ei față de 233 numărul minim pentru adoptarea. Patru parlamentari au votat împotriva moțiuni. Aleșii PSD, PNL, USR și UDMR au fost prezenți, dar nu și-au exercitat votul. Au fost 398 de parlamentari prezenți la ședință.

„Moțiunea de cenzură fiind respinsă, legea privind unele măsuri fiscal-bugetare se consideră adoptată”, a spus Sorin Grindeanu.

Ea urmează să fie depusă la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, iar aleșii au două zile să sesize Curtea Constituțională pentru a cere un control de constituționalitate.

Ulterior, ea va merge pe masa președintelui Nicușor Dan care are trei opțiuni: să o promulge, să sezize la rândul său Curtea Constituțională sau să o reîntoarcă în Parlament.

După ce toate aceste etape sunt întocmite și legea este promulgată și publicată în Monitorul Oficial va începe să producă efecte. Majoritatea măsurile incluse în acest prim pachet, inclusiv creșterea TVA la 21%, au ca data de aplicare 1 august.

A început votul

Parlamentarii sunt invitați acum să-și exercite votul privind moțiunea de cenzură. Aleșii coaliției de guvernare sunt prezenți, dar nu votează.

Bolojan: „Facem spectacol și moțiuni de formă”

Premierul Bolojan ține acum ultimul discurs înainte de votarea moțiunii. „Eu sunt parlamentar la primul mandat, dar nu m-am gândit că în fața unei situații atât de dificile în care se află țara noastră, facem spectacol și moțiuni de formă. Domnule Simion, eu nu voi jigni pe nimeni și vor respecta pe toată lumea”, a replicat Bolojan.

Scandal în plen: „Atât știți să faceți: Să țipați”

Discursul lui Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a fost întrerupt de mai multe ori de aleși ai opoziției care au țipat.

„Este ușor să stați și să țipați când vorbesc alții. Atât știți să faceți: Să țipați. Nu aveți nicio soluție. Nu aveți nimic. Nu vreți să dați jos guvernul. Vreți doar să vă vadă lumea că sunteți gălăgioși”, a replicat Fenechiu.

Vociferările opoziției au fost taxate și de deputatul USR Alexandru Dimitriu. „Dacă vreți să fiți credibili trebuie să veniți cu ceva să ne propuneți. Nu știți decât să țipați”.

George Simion: „Aveți cinci vicepremieri”

„Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, 5 vicepremieri”, a spus George Simion, repetând de mai multe ori de la microfon „Aveți cinci vicepremieri”.

„Și voi faceți un apel la austeritate când aveți 5 vicepremieri? Unul de la USR, unul de la UDMR, unul de la PNL, unul de la PSD și unul de ăla mic de la Cotroceni”.

Grindeanu: „AUR nu vrea să pice guvernul”

După dicursul premierului, începe dezbaterea parlamentară pe moțiunea de cenzură depusă de opoziția. Din partea PSD, ia cuvântul președintele interimar al formațiunii Sorin Grindeanu.

„AUR nu vrea să pice guvernul, pentru că știu că nu au nicio alternativă și niciun plan coerent pentru România. Vor doar să marcheze electoral acest moment vânzând cinic iluzii românilor. Acesta e adevărul de la care pornim astăzi”, a declarat Sorin Grindeanu.

El a criticat și unele măsuri luate de guvernul Bolojan, mai exact pragul guvernului pentru plata obligatoriei a CASS la pensii și creșterea TVA

„Această moțiune va pica cu siguranță, dar nu trebuie să ignorăm semnalele din societatea. O pensie de 3.000 de lei, pentru care s-a muncit o viață, nu poate fi considerată o pensie mare. Nu putem cere sacrificii de acest timp”, a declarat Grindeanu.

„Am propus în Coaliție, și partenerii pot confirma acest lucru – o alternativă rațională la această creștere de taxe. O alternativă pe care toată Europa civilizată o aplică, o alternativă care a fost validată de Banca Mondială, de Comisia Europeană și OECD. Această alternativă simplă și corectă era impozitul progresiv. Nu mai era nevoie de creșterea TVA dacă acest principiu era corect aplicat.”, spune președintele Camerei Deputaților.

Bolojan: „Să nu generăm panică printre români din motive politice”

Premierul Ilie Bolojan, discurs în plenul Parlamentului:

  • Atunci când am angajat răspunderea Guvernului am explicat situația în care se află România.
  • Am spus că îmi asum trei obiective – ordine în finanțele țării, bună guveranre și respect pentru cetățenii. Luând acest măsuri vom evita un scenariu de criză.
  • Avem deja primele semnale pozitive. România își recâștigă încrederea pe piețele internaționale.
  • Îi întreb pe colegii din opoziție. În afara de un exercițiu politic pe care l-au bifat ce rost are moțiunea?
  • Exagerările nu ajută. Să fim responsabili, să nu ne jucăm cu vorbele și să nu generăm panică printre români din motive politice.
  • Nu este adevărat că multinaționale sunt scutite. Avem și această temă pe agendă. Toate companiile trebuie să-și plătească taxele corect.
  • Mulțumim colegilor parlamentari care au decis să ne susțină. Dar, mai ales, mulțumesc românilor.

AUR citește moțiunea de cenzură

Deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels citește în plenul reunit al Parlamentului textul moțiunii de cenzură „Au ruinat țara și acum îi obliga pe români să achite nota de plata – afară cu Guvernul ipocrit”.

Textul integral al moțiunii de cenzură poate fi citit aici

Începe ședința plenului reunit în care va fi dezbătută moțiunea de cenzură depusă de opoziție. 383 de deputați și senatori sunt prezenți la ședință.

___

Moţiunea de cenzură, semnată de parlamentari AUR, POT, S.O.S. România şi neafiliaţi, a fost prezentată săptămâna trecută în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu. Parlamentul a fost aproape gol când s-a citit documentul.

Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, care conține printre altele creșterea TVA de la 19 la 21%.

Pentru a fi finalizată această procedură, sesiunea extraordinară a Parlamentului s-a prelungit până pe 14 iulie.

Ce șanse sunt să treacă

Ca o moțiune de cenzură să treacă și, deci, să cadă Guvernul și pachetul fiscal să fie respins, e nevoie să obțină 50% + 1 din voturile parlamentarilor, adică 233 din 465. Votul va fi secret cu bile.

Dacă moțiunea nu trece, atunci proiectul pe care Executivul şi-a asumat răspunderea se consideră adoptat. Cu toate acestea, legea poate fi contestată la CCR, înainte de promulgare. De asemenea, președintele mai are dreptul de a cere reexaminarea legii.

Aritmetica parlamentară indică faptul că o moțiune de cenzură are șanse minime să treacă, în condițiile în care cele patru partide din coaliție au o majoritate clară de 294 de parlamentari, la care se adaugă 17 deputați din grupul minorităților naționale, grup care susține Guvernul în Parlament.

Coaliția guvernamentală nu votează la moțiune

De altfel, parlamentarii partidelor din coaliţia de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR, vor asigura cvorumul la şedinţă, dar nu vor vota.

Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. El a fost întrebat cum vor vota parlamentarii PSD la moţiunea de cenzură, dacă au indicaţii cu privire la acest vot.

„Cum vor vota şi cei ai PNL, şi ai UDMR, şi ai USR – ‘prezent, nu votez’. Se va asigura cvorumul, dar nu vor vota”, a spus Grindeanu, citat de Agerpres.

El a adăugat că decizia pe care a discutat-o împreună cu ceilalţi preşedinţi de partide din coaliţie săptămâna trecută a fost de a se asigura cvorumul, dar de a lăsa Opoziţia să voteze.

INTERVIURILE HotNews.ro