Sari direct la conținut

Moţiunea simplă depusă de opoziție împotriva lui Valentin Popa va fi dezbătută şi votată luni de senatori 

HotNews.ro

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, depusă de parlamentari de la PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată, luni, în plenul Seanatului. Documentul se intitulează ”PSD vinde locurile în Universităţi clientelei sale politice” şi face referire la repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018 – 2019. Semnatarii moţiunii susţin că această repartizare este subiectivă, contrară meritului şi performanţei, nu este fundamentată obiectiv şi este extrem de nedreaptă pentru studenţi, transmite news.ro.

Şedinţa Senatului în care va fi dezbătută moţiunea simplă cu tema PSD vinde locurile în Universităţi clientelei sale politice” este programată la ora 16.00.

Moţiunea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR care vorbesc despre împărţirea resurselor bugetare ”în funcţie de loialităţii şi afiliere politică”.

”În urmă cu peste 150 de ani, asistam la înfiinţarea primei universităţi a statului român modern, Universitatea din Iaşi. La scurt timp a urmat înfiinţarea Universităţii din Bucureşti şi transformarea învăţământului primar într-unul gratuit şi obligatoriu. În următoarele decenii, numărul şcolilor şi elevilor creşte continuu, iar miniştri iniţiază reformele atât de necesare pentru modernizarea educaţiei. Acestea erau vremuri în care liderii statului înţelegeau adevărata valoare a Educaţiei, vremuri în care preţuiam sistemul de învăţământ pentru amprenta lăsată asupra tinerelor generaţii şi nu a loialităţilor personale”, se arată în textul moţiunii.

În plus, iniţiatorii moţiunii afirmă că ”resursele bugetare se împart în funcţie de loialităţii şi afiliere politică” şi fac referire la scrisoarea de susţinere a ministrului popa, semnată înainte de preluarea mandatului, de mai mulţi rectori ai unor universităţi.

”Viitorul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, nesigur pe propria statură politică, încearcă să îşi confecţioneze o brumă de legitimitate, printr-o scrisoare de adeziune semnată de prietenii săi politici din conducerea unor universităţi”, se mai arată în moţiune, semnatarii afirmând că ”lucrurile au mers mult prea departe”.

Potrivit textului moţiunii, ”slugărnicia prietenilor politici ai ministrului Popa este răsplătită cu locuri suplimentare subvenţionate de la buget, cu preţul pedepsirii universităţilor performante din România”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro